Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Firea îşi apără soţul acuzat de furt intelectual

Ziarul de Vrancea
19 mai 2016 660 vizualizări
Peste o treime din teza de doctorat semnată de primarul oraşului Voluntari este copiată grosolan din alte surse, a scris PressOne

Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a calificat ieri acuzaţiile din presă privind plagiatul celui de-al doilea doctorat al soţului ei, Florentin Pandele, drept ''o nouă dezinformare marca PNL''. "Azi dimineaţă mă sunau foştii colegi din presă să-mi spună că un domn deputat PNL care candidează la Voluntari sună presa şi roagă să fie mediatizat un articolaş de pe un site cu nişte lucruri total neadevărate despre soţul meu. Eu v-am mai spus că vă pot da şi numărul soţului, sunt lucruri total neadevărate, nu este real ce s-a scris acolo. Este exact ca şi cum l-ai acuza pe un jurnalist că şi-a plagiat o lucrare despre mass-media, exact aşa şi în acest articol. Soţul meu, aşa cum ştiţi, a finalizat studiile liceale militare, de asemenea Academia Navală de la Constanţa, iar doctoratul la care se face referire este tot din această zonă. Nu este vorba despre altceva. Repet, este ca şi cum i-ai contesta unui jurnalist o lucrare despre mass-media'', a declarat Firea. Ea a susţinut că este vorba doar de lovituri de campanie.
Peste o treime din teza de doctorat în Ştiinţe Militare semnată de primarul oraşului Voluntari, Florentin-Costel Pandele, şi susţinută la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp) în 2008 este copiată grosolan din alte surse, scrie PressOne. Este vorba despre cel de-al doilea doctorat al lui Florentin Pandele, după cel obţinut în noiembrie 2007 la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza". Conducătorul de doctorat de la UNAp a fost generalul de brigadă prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul lui Gabriel Oprea. În teza cu titlul "România şi noile provocări generate de integrarea europeană" există zeci de pagini copiate din alte lucrări sau preluate pur şi simplu, fără ghilimele, din Strategia Naţională de Securitate dată publicităţii în aprilie 2006. ''Lucrarea are 201 pagini, dintre care 183 reprezintă conţinutul propriu-zis. În finalul lucrării, doctorul Pandele a inserat o amplă bibliografie, care cuprinde articole în română, engleză, franceză şi germană, tratate şi lucrări, inclusiv Strategia de Securitate Naţională, fără a menţiona însă numărul paginilor de unde, eventual, a preluat informaţii. În corpul lucrării, procedura de citare este inexistentă. În mod straniu, Pandele foloseşte uneori ghilimele pentru denumiri ale instituţiilor din UE, precum Parlamentul European, dar absolut niciun citat nu este încadrat în conformitate cu procedurile academice. Totuşi, 49 de pagini din teza lui Florentin Pandele conţin note de subsol, care fac trimitere la diverse lucrări. Iniţial, la o verificare aleatorie a acestor surse, am constatat că autorul a copiat masiv din lucrările menţionate în baza paginilor. Ulterior, verificând şi părţile din teză care nu sunt "acoperite" de referinţe academice, am descoperit zeci de pagini preluate din alte documente, de cele mai multe ori fără nici o logică a textului. În esenţă, doctoratul primarului din Voluntari cuprinde fie însăilări de paragrafe copiate, fie pagini la rând preluate de la alţi autori'', arată PressOne.

Senat: Proiect prin care medicii să colaboreze cu producătorii şi distribuitorii de medicamente

Medicii nu pot fi colaboratori sau angajaţi ai producătorilor şi distribuitorilor de medicamente, cu excepţia situaţiilor în care participă la efectuarea unor studii clinice sau la activităţi cu caracter ştiinţific sau medical prevede o propunere legislativă depusă la Senat. Potrivit proiectului, exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu "calitatea de angajat ori de colaborator al unităţilor de producţie ori de distribuţie de produse farmaceutice sau de materiale sanitare cu excepţia situaţiilor în care este vorba de participarea la efectuarea unor studii clinice ori la desfăşurarea unor activităţi ori manifestări cu caracter ştiinţific sau medical".
Iniţiatorii proiectului, senatorii Dorel Florian Bodog, Marin Burlea, Viorel Chiriac, Sorin Constantin Lazăr, Ion Luchian, Florian Popa, Gheorghe Saghian, consideră că sunt prea restrictive actualele prevederi potrivit cărora exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu calitatea de colaborator sau angajat al producătorilor şi distribuitorilor de medicamente.
"Corectă pe fond, această limitare este mult prea restrictivă, iar în viaţa reală este de multe ori practic imposibil de respectat. Avem în vedere situaţiile în care medicii sunt implicaţi în efectuarea unor studii clinice la medicamente aflate în proces de autorizare de punere pe piaţă ori când sunt invitaţi pentru a ţine conferinţe cu caracter medical ori ştiinţific", au arătat, în expunerea de motive, iniţiatorii. Ei au adăugat că propun eliminarea acestor situaţii din categoria incompatibilităţilor deoarece sunt activităţi cu caracter ocazional, transparente şi supuse controlului autorităţilor.
O altă prevedere se referă la posibilitatea ca medicii care au depăşit vârsta de pensionare să-şi poată continua activitatea profesională în unităţile sanitare publice în condiţiile în care se înregistrează deficit de personal medical sau există necesitatea furnizării de servicii medicale peste nevoile obişnuite, la solicitarea motivată a unităţii sanitare publice respective şi cu aprobarea autorităţii căreia i se subordonează administrativ unitatea.
În celelalte cazuri, medicii au dreptul să se pensioneze, la cerere, în condiţiile dreptului comun sau la 67 de ani, iar cei care au depăşit limita de vârstă vor putea profesa în continuare în unităţi sanitare private.
Proiectul propune modificarea legii privind reforma în domeniul sănătăţii şi se află în consultare publică la Senat.

Miron Mitrea, lăsat în libertate

Fostul ministru al Transporturilor a fost eliberat ieri din Penitenciarul Poarta Albă, unde se află de un an şi două luni, în urma unei decizii definitive aparţinând magistraţilor de la Tribunalul Constanţa. Miron Mitrea a mai solicitat de două ori Judecătoriei Medgidia, în 10 februarie şi 29 februarie, eliberarea condiţionată, cererile sale fiind însă respinse de instanţă.
Miron Mitrea a fost condamnat, definitiv, în februarie 2015, la doi ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită. El a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă începând cu data de 13 februarie.
Condamnarea definitivă la doi ani de închisoare a lui Miron Mitrea a fost decisă după doi ani şi trei luni în care dosarul fostului senator PSD s-a aflat pe masa judecătorilor şi după ce rechizitoriul procurorilor a trebuit refăcut.

Contabila unei şcoli a făcut infarct în timpul unor percheziţii

Contabila de la şcoala nr.96 din Capitală a făcut infract şi a murit ulterior la spital, miercuri, după ce asistase la percheziţii făcute de procurori ai Parchetului Bucureşti la unitatea de învăţământ. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că, miercuri dimineaţă, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au mers pentru a face verificări şi pentru a ridica documente de la şcoala nr. 96 din Capitală. La controlul procurorilor a fost prezentă şi contabila unităţii de învăţământ care, în timp ce asista la verificări, a început să se simtă rău. La faţa locului s-a solicitat imediat o ambulanţă iar femeia a fost transportată la un spital de urgenţă, unde a decedat. “Doamna contabil avea probleme medicale vechi, era cardiacă. La spital au pierdut-o”, a declarat o angajată a unităţii de învăţământ.
Sursele judiciare precizează că verificările de la şcoala nr.96 au fost făcute în cadrul unui dosar în care se cercetează activitatea celor de la Direcţia de Tineret şi Sport a Municipiului Bucureşti, cazul fiind în fază de început.

Un profesor de liceu, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu elevi

Un profesor de la un liceu din Botoşani este cercetat de DIICOT, fiind acuzat că, abuzând de autoritatea pe care o avea asupra elevilor, a întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi dintre aceştia, stocând, totodată, materiale pornografice cu minori. Potrivit DIICOT, procurorii Biroului Teritorial Botoşani îl cercetează pe L.P., profesor în cadrul unui liceu de pe raza municipiului Botoşani, pentru pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. Procurorii îl bănuiesc pe profesor că, în perioada 2014-2016, abuzând de autoritatea şi influenţa pe care o avea asupra elevilor care se aflau în educarea sa la unitatea de învăţământ, a întreţinut acte sexuale cu mai mulţi băieţi, inclusiv minori, elevi ai instituţiei şcolare. Totodată, L.P. este acuzat că a produs, deţinut şi stocat materiale pornografice cu minori prin intermediul sisteme informatice sau mediilor de stocare a datelor informatice.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.