Național

Se pune batista pe ţambal? În spitalele din Romania puteţi linge podeaua

Ziarul de Vrancea
4 mai 2016 596 vizualizări
Cel puţin aceasta pare să fie concluzia controalelor realizate de ministerul Sănătăţii în scandalul dezinfectanţilor diluaţi din spitale n apar noi întrebări privind "tratamentul" de care s-a bucurat firma Hexi Pharma din partea instituţiilor de control

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a anunţat ieri că din totalul de 3.526 de probe recoltate din spitale, sub 5% au ieşit neconforme, în ceea ce priveşte eficacitatea dezinfectanţilor folosiţi. "Am ridicat 3.526 de probe, dintre acestea sub 5% sunt neconforme pentru diferite produse biocide testate. Acestă testare s-a făcut în laboratoarele unităţilor sanitare şi ale DSP-ului", a declarat ministrul Sănătăţii. În total, peste 150 de probe au ieşit neconforme din punct de vedere al eficacităţii dezinfectanţilor. Ministrul a mai afirmat că s-au verificat suprafeţele şi modul în care se face procesul de dezinfecţie, urmârindu-se dacă substanţele dezinfectante distrug microorganismele. "Aceste teste se repetă şi controalele au fost făcute în mod repetat în acest an. Ne punem problema unde apar testele neconforme. Am dispus să se ia toate măsurile, inclusiv care pot merge până la suspendarea folosirii substanţelor până la finalizarea anchetei", a mai spus Achimaş. Ministrul Sănătăţii a mai declarat că în acest moment "pacienţii sunt în siguranţă" şi că marţi a discutat cu premierul Dacian Cioloş pe care l-a informat "de toate aspectele care au apărut".

Viciul de procedură bate dezinfectantul diluat

Jurnalistul Cătălin Tolontan a continuat, ieri, ancheta din Gazeta Sporturilor privind dezinfectanţii diluaţi de la Hexi Pharma. El a publicat un material în care arată că, în anul 2012, la DNA a existat un dosar în legătură cu patru licitaţii trucate, dintre care trei în favoarea Hexi Pharma, pentru antiseptice la spitalele Elias, Sf. Ioan, Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi Institutul pentru protecţia mamei şi copilului. Acel dosar a fost trimis de DNA la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2, care a închis ancheta în anul 2014. El mai scrie că, în 2008, mai multe instituţii au primit o plângere de la un bărbat apropiat de Dan Condrea – patronul Hexi Pharma -, care reclama "constituirea unui grup infracţional organizat la firma Hexi Pharma", dar şi faptul că patronul firmei l-a bătut cu o rangă. Ulterior, bărbatul a depus o nouă plângere, în martie 2016, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care vorbeşte de "spălare de bani" în compania Hexi Pharma, laboratorul Unilab şi alte firme ale lui Dan Condrea. Această plângere a fost trimisă la DIICOT, care nu a efectuat verificări şi a restituit-o petiţionarului.
Prezent ieri la sediul Parchetului General cu ocazia instalării noului procuror general, şeful DIICOT Daniel Horodniceanu a fost întrebat de jurnalişti care au fost motivele pentru care procurorii nu au investigat o plângere depusă împotriva patronului de la Hexi Pharma. El a explicat că nu au fost făcute verificări deoarece acea plângere nu conţinea elementele prevăzute de legea penală. "Ea nu era făcută corect şi se referea inclusiv la infracţiuni de violenţă. Petiţionarul nu a mai revenit", a spus Horodniceanu. La rândul ei, Laura Codruţa Kovesi a declarat că Direcţia Naţională Anticorupţie a declinat în 2012 către alt parchet o plângere împotriva firmei Hexi Pharma, deoarece DNA nu avea competenţă în acest caz.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.