Național

Penalii din PSD au făcut zid în jurul infractorului Dragnea

Ziarul de Vrancea
27 apr 2016 801 vizualizări
Comitetul Executiv al PSD a decis ieri excluderea din partid a lui Valeriu Zgonea, al doilea om în partid şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Propunerea de excludere a fost făcută de Lia Olguţa Vasilescu (anchetată de DNA pentru luare de mită), Paul Stănescu (anchetat de DNA pentru finanţarea ilegală a echipei de fotbal FC Olt Slatina) şi Cătălin Rădulescu (condamnat în primă instanţă pentru dare de mită).

Înaintea şedinţei, preşedintele PSD, infractorul Liviu Dragnea, a declarat că nu mai poate face echipă cu Valeriu Zgonea, dar a susţinut că nu va încerca să influenţeze decizia colegilor din partid. La şedinţă, conducerea PSD i-a reconfirmat lui Dragnea sprijinul politic cu o majoritate covârşitoare de 71 de voturi "pentru" şi un singur vot împotrivă, în timp ce excluderea lui Zgonea a fost decisă în unanimitate. Anunţul oficial a fost făcut de Florin Iordache. Dragnea nu a participat la votul privind excluderea lui Valeriu Zgonea, ieşind din sală.

Zgonea: Antilopele au urmat masculul alfa în gura crocodililor

Valeriu Zgonea a declarat că excluderea sa din PSD este o decizie profund nedreaptă care îi aminteşte de Inchiziţie. "În loc să plece el, plec eu", a comentat Valeriu Zgonea, care îi ceruse demisia lui Liviu Dragnea, pentru condamnarea definitivă în dosarul Referendumului. El a mai spus că decizia PSD i-a amintit de inchiziţie şi că îi mulţumeşte lui Dumnezeu că nu i-a luat şi "inima de social-democrat". Zgonea a mai precizat că îşi duce la capăt mandatul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar PSD e liber să-i retragă sprijinul şi să-l revoce. În plus, el a comparat situaţia din PSD cu un documentar despre antilopele gnu pe care l-a vizionat. "Mă uitam aseară la un documentar despre antilopele gnu şi în procesul lor de a căuta să ajungă acolo unde vor trec peste un râu şi masculul alfa sare în râu şi fără să gândească, fără să simtă ceea ce se poate întâmpla cu ele, toate sar după masculul alfa. Singura problemă este că acel râu este renumit ca fiind plin cu crocodili. Aici se află şi PSD astăzi, scapă cine poate. Eu am atras atenţia că este o mare eroare dacă liderul nu-şi asumă responsabilitatea funcţiei pe care o are fiind principalul partid din România", a spus Valeriu Zgonea.

Florin Iordache, favorit să preia şefia Camerei

După şedinţă, infractorul Liviu Dragnea a precizat că în primul Birou Permanent al PSD după Paşte va fi discutat succesorul de la şefia Camerei Deputaţilor. Întrebat dacă i-a propus lui Victor Ponta să preia funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Dragnea a negat. Liderul PSD a precizat însă că s-a văzut cu Victor Ponta marţi şi că au discutat, fostul premier transmiţând că are tot spijinul său.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache este creditat cu cele mai mari şanse să îi succeadă în funcţie lui Zgonea, au precizat surse social-democrate pentru Mediafax, pe lista vehiculată în PSD aflându-se şi Gabriel Vlase şi Marian Neacşu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.