Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: De ce a rămas cel mai bogat roman după gratii:Există suspiciuni referitoare la lucrările scrise de Ioan Niculae

Ziarul de Vrancea
4 mar 2016 489 vizualizări
Cum a reuşit omul de afaceri să scrie cinci cărţi în numai 74 de ore şi 45 de minute, se întreabă instanţa n numai lecturarea autorilor citaţi de Niculae ar fi durat mai mult timp, spun judecătorii

Magistraţii Tribunalului Dâmboviţa au motivat decizia prin care Ioan Niculae a rămas în detenţie, precizând că "există suspiciuni cu privire la posibilitatea condamnatului de a elabora cinci lucrări ştiinţifice într-un timp foarte scurt alocat în penitenciar". "Tribunalul Dâmboviţa constată că există suspiciuni cu privire la posibilitatea condamnatului de a elabora cinci lucrări ştiinţifice, de câte o sută dar şi peste o sută de pagini într-un timp foarte scurt alocat în penitenciar de numai 74 de ore şi 45 de minute", explică judecătorii de la Tribunalul Dâmboviţa, precizând că "numai lecturarea lucrărilor ştiinţifice scrise de autori străini care au constituit surse de inspiraţie necesită un timp mai îndelungat decât cel alocat de către condamnat la elaborarea lucrărilor ştiinţifice, chiar şi pentru persoane cu titluri universitare. Multe lucrări ce au stat la baza inspiraţiei pentru elaborarea lucrărilor ştiinţifice nu se găseau în bibliotecile din penitenciare", se precizează în motivarea magistraţilor. Totodată, magistraţii susţin că prin elaborarea lucrărilor ştiinţifice pentru reducerea pedepsei "s-a denaturat scopul şi spiritul reglementării legale şi s-a ajuns la situaţia în care nu se mai realizează scopul şi funcţiile pedepsei privative de libertate, acela de prevenire al săvârşirii de noi infracşiuni, de formare a unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire sociale ale condamnatului".
Decizia instanţei a fost luată ţinându-se cont de ordonanţa de urgenţă privind suspendarea articolului de lege care prevedea ca persoanele condamnate care elaborează lucrări ştiinţifice obţin 30 de zile de libertate.
"Considerăm că cele 150 de zile câştigate ca urmare a elaborării a celor cinci lucrări ştiinţifice de către condamnat nu mai pot fi luate în considerare la calculul pedepsei executate, ca urmare a dispoziţiilor legale în acest sens", mai spun judecătorii. În dosarul "Mită la PSD", în 2 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe Ioan Niculae la doi ani şi şase luni de închisoare, pe Gheorghe Bunea Stancu la trei ani de închisoare, pe Gheorghe Teodorescu şi Viorel Bărac la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Nu există o legătură directă de cauzalitate între brânza de vaci şi boala bebeluşilor

"Escherichia Coli serogrupul O2" nu a mai fost depistată în probele prelevate din alimentele indicate de Ministerul Sănătăţii ca probabilă sursă a îmbolnăvirii copiilor diagnosticaţi cu SHU, a transmis vineri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară (ANSVSA). Instituţia a publicat rezultatele parţiale ale probelor prelevate din alimentele indicate de Ministerul Sănătăţii ca probabilă sursă a îmbolnăvirii copiilor diagnosticaţi cu SHU. Potrivit unui comunicat de presă, rezultatele arată că nu a mai fost depistată prezenţa "Escherichia Coli serogrupul O2". În total, din 411 probe recepţionate, 312 au fost finalizate (dintre care două cu rezultate pozitive) şi 99 de eşantioane sunt în lucru. Datele rezultate din verificările ANSVSA indică faptul că nu există o legătură directă de cauzalitate între brânza de vaci din lotul produs în data de 22 februarie 2016 şi îmbolnăvirile copiilor diagnosticaţi cu sindrom hemolitic-uremic (SHU). „Precizăm că procesul de pasteurizare al laptelui materie primă asigură distrugerea bacteriilor din grupul Escherichia Coli (inclusiv O 26), iar produsele rezultate sunt sigure pentru consum. În ceea ce priveşte proba pozitivă depistată la carnea de pasăre (cazul Bacău), precizăm că, prin tratarea termică corespunzătoare şi respectarea normelor de igienă se împiedică transmiterea bacteriilor din grupul Escherichia Coli (inclusiv O 26)”, se mai spune în comunicat.
În continuare, ANSVSA va extinde investigaţiile la nivelul exploataţiilor de animale, care au produs sau furnizat alimente consumate, al procesării alimentelor şi al ingredientelor din compoziţia produselor alimentare.

Regele Mihai, internat în spital cu o "accentuată slăbiciune fizică"

Regele Mihai este internat de cinci zile într-o clinică medicală din Lausanne şi se află "într-o stare de accentuată slăbiciune fizică", a comunicat, vineri, Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I "Majestatea Sa Regele Mihai I se află internat, de cinci zile încoace, într-o clinică medicală din Lausanne. Din motive de respect faţă de suferinţa Majestăţii Sale, numele clinicii nu va fi făcut public. Regele este într-o stare de accentuată slăbiciune fizică şi primeşte tratament permanent. Starea sa este, până în acest moment, staţionară şi medicii sunt de părere că evoluţia prezintă relativă stabilitate", precizează sursa citată. Regina Ana se află în reşedinţa privată din Elveţia şi a fost informată de Custodele Coroanei despre spitalizarea Regelui Mihai. "Regina este într-o stare de sănătate stabilă şi urmează un tratament obişnuit vârstei Majestăţii Sale", a mai comunicat Biroul de Presă al fostului suveran. "Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu văd în fiecare zi pe Majestăţile Lor şi rămân în continuare în Elveţia, alături de Rege şi Regină. Principesele României, fiicele Majestăţilor Lor, vor programa în zilele care urmează deplasări în Elveţia pentru a-şi vedea părinţii. Ele sunt zilnic în legătură cu familia şi urmăresc, cu tristeţe şi cu speranţă, evoluţia stării de sănătate a tatălui lor", se mai spune în informarea transmisă prin intermediul Secretariatului Regal.
"Familia Regală este mişcată de profunzimea simţămintelor oamenilor faţă de Rege şi Coroană, precum şi de decenţa şi respectul cu care mass-media a reflectat tristul şi îngrijorătorul eveniment", se mai spune în comunicat.
Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică în urma deteriorării stării de sănătate şi a unei intervenţii chirugicale suferite în Elveţia.

Blaga, despre Băsescu şi MP: Nu le văd niciun viitor politic

Vasile Blaga, copreşedintele PNL, a declarat că, în opinia sa, Mişcarea Populară şi Traian Băsescu nu au un viitor pe scena politică din România.
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a precizat că partidele care se bazează doar pe racolarea politicienilor nemulţumiţi de formaţiunea în care se află nu prezintă seriozitate în faţa electoratului. "În ceea ce-l priveşte pe domnul preşedinte Traian Băsescu, nu-i văd niciun viitor politic domniei sale şi partidului domniei sale. Ca să ne înţelegem. Un partid care se bazează, în construcţia lui, aşa cum sunt ALDE sau PMP, pe căzături de la PNL nu are niciun viitor politic. Vor lua doar candidaţi nemulţumiţi, care nu-şi găsesc locul într-o localitate şi care vor fi numai buni pentru MP - asta este politica lor", a declarat Vasile Blaga. Întrebat dacă Traian Băsescu ar avea un viitor din postura de membru al Partidului Naţional Liberal, Blaga a răspuns: "Sunt lucruri care se pot şi lucruri care nu se pot. Adio a zis la un moment dat".





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.