Național

Cătălin Voicu explică de ce trebuie scos din puşcărie:

Ziarul de Vrancea
12 feb 2016 738 vizualizări
”Începe al patrulea Război Mondial”

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a susţinut vineri, în faţa instanţei, care judeca cererea sa de eliberare condiţionată, că a muncit în penitenciar, a scris şi a făcut tot ce depinde de el pentru a fi eliberat. Avocatul lui Voicu a adus în sprijinul cererii de eliberare condiţionată a clientului său chiar şi o caracterizare făcută de preotul de la locul de detenţie. Conform preotului, Cătălin Voicu este un exemplu pentru ceilalţi deţinuţi. ''Sper ca instanţa să respingă contestaţia formulată de Ministerul Public pentru că propunerea comisiei de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Găeşti a fost admisă de judecătorul de la fond'', a spus Emil Vuca, avocatul lui Cătălin Voicu. Acesta s-a referit şi la prevederile legale privind reducerea la pedeapsă pe baza lucrărilor ştiinţifice scrise în penitenciar. ''Am spus şi în sală, am discutat şi cu colegii, este arhicunoscut dictonul că legea dispune numai pentru viitor, de altfel asta spune şi Constituţia României. Retroactivează legea numai în materie penală, dacă este mai favorabilă persoanei respective'', a mai spus avocatul Emil Vuca.
Cătălin Voicu a vorbit despre cărţile scrise în penitenciar, subliniind că el este autorul şi că au un clar caracter ştiinţific. ''Toată activitatea mea profesională se pliază pe lucrările mele ştiinţifice'', a spus Cătălin Voicu. În explicaţiile date în legătură cu cărţile scrise, Voicu a spus că a scris şi că a început al Patrulea Război Mondial, în opinia sa, odată cu recentul conflict turco-rus, asta în condiţiile în care consideră că al Treilea Război Mondial a fost Războiul Rece. Voicu a invocat şi motive familiale pentru a fi eliberat condiţionat, spunând că trebuie să îşi susţină familia. ''Tatăl meu a murit din cauza acestui proces, mama mea este bolnavă. Trăiesc o adevărată dramă'', a precizat fostul senator PSD.
Cătălin Voicu a fost condamnat în 2013 la şapte ani de închisoare pentru corupţie.
În noiembrie 2015, Judecătoria Găeşti a admis propunerea de liberare condiţionată a lui Cătălin Voicu. Decizia a fost însă contestată de DNA.
Voicu este acuzat că a primit bani de la oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanţa supremă Florin Costiniu, la magistraţi şi poliţişti, pentru a obţine decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicaţi.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.