Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Şoferii ar putea beneficia de înjumătăţirea perioadei de suspendare a permisului

Ziarul de Vrancea
8 feb 2016 638 vizualizări
Cinci parlamentari propun, printr-o iniţiativă legislativă, ca şoferii care achită în termenul legal jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege să beneficieze şi de înjumătăţirea perioadei de timp pentru care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce

Astfel, patru deputaţi PSD şi un senator PNL au depus la Senat un proiect de modificarea a OUG privind circulaţia pe drumurile publice prin care îşi propun să rezolve problema amenzilor de circulaţie neplătite, potrivit expunerii de motive.
Potrivit iniţiativei, contravenientul care a fost sancţionat cu amendă şi sancţiune contravenţională complementară şi care achită amenda în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare ar urma să beneficieze şi de reducerea cu jumătate a perioadei de timp pentru care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului său de a conduce. ''Cetăţeanul este încurajat să achite amenda în termenul prevăzut de lege prin bonificarea atitudinii sale de conformare faţă de norma juridică'', consideră parlamentarii, argumentând în favoarea înjumătăţirii nu doar a amenzii, ci şi a sancţiunii contravenţionale complementare.

Recidivistul care a bătut o salvamontistă, arestat pentru 30 de zile

Constantin Palesică, recidivistul care a agresat o salvamontistă într-un bar din staţiunea montană Straja a fost arestat pentru 30 de zile.
Palesică a fost reţinut duminică pentru 24 de ore, după ce poliţia l-a ridicat pentru cercetări. El a fost condamnat în 2007, împreună cu alte patru persoane, pentru tentativă de omor, dar a fost eliberat condiţionat în 2013, notează siteul local voceastrăzii.com.
În ceea ce îl priveşte pe jandarmul montan care a asistat la incident fără să intervină, Jandarmeria Hunedoara "a desemnat o comisie care a desfăşurat activitatea de teren, pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. La finalul verificărilor, comisia a stabilit ca Jandarmeria Hunedoara să sesizeze Parchetul Militar Timişoara, având în vedere că există posibilitatea unor fapte de natură penală. Jandarmul va desfăşura activităţi în altă structură până la finalizarea anchetei, pentru ca aceste cercetări să se desfăşoare corect", a declarat ieri maiorul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
La sfârşitul săptămânii trecute, salvamontista Miruna Inel (21 de ani) a fost bătută de recidivistul Constantin Palesică într-un bar din staţiunea montană Straja (Hunedoara), la incident asistând fără să intervină jandarmul montan Sorin Moldovan, aflat în timpul liber.

Omul de afaceri Ioan Neculaie, trimis după gratii

Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, patronul clubului FC Braşov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani. Decizia Curţii de Apel Braşov este definitivă.
După pronunţarea sentinţei, omul de afaceri a fost încătuşat şi urcat într-o dubă a poliţiei pentru a fi dus în arest. Anchetatorii au stabilit că în perioada martie 2013 - mai 2015, în calitate de acţionar majoritar la SC ICIM S.A. Braşov şi SC Fotbal Club Braşov S.A., Neculaie s-a asociat cu Stelian Florin Păunescu (director economic în cadrul grupurilor de firme Prescon SA şi Roman SA şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al ICIM Braşov şi FC Braşov) şi cu Corina Eugenia Slăvilă (jurist în cadrul grupului de firme controlate de Neculaie). Asocierea dintre cei trei a fost făcută cu scopul de a ajuta clubul FC Braşov să stabilească în mod fraudulos un TVA deductibil în cuantum de aproape 7 milioane lei prin înregistrarea în contabilitatea clubului a unei operaţiuni nereale, respectiv a achiziţiei la 24 ianuarie 2014 a unei presupuse investiţii de la SC ICIM SA Braşov constând într-o bază sportivă situată în Braşov, potrivit procurorilor.
De asemenea, anchetatorii mai precizează că, în calitate de acţionar majoritar, administrator de fapt al FC Braşov şi singura persoană cu drept de semnătură în această firmă, Neculaie a retras de mai multe ori sume foarte mai de bani fără nicio justificare.

Gorghiu despre legea prevenţiei în sănătate: Poate fi îmbunătăţită

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, ieri, că prevederile legii prevenţiei în sănătate sunt "eminamente pozitive", afirmând că legea este în dezbatere publică şi orice opinie va fi luată în considerare. "Vor fi aduse îmbunătăţiri, prevederile legii sunt eminamente pozitive, indiferent ce îmi va spune mie PSD, domnul Zgonea care are insomnii şi scrie pe Facebook despre ce au semnat colegii domniei sale sau eu sau altcineva. Să nu-mi spuneţi că, în România, cineva nu acceptă ideea unor analize gratuite făcute pentru prevenţia unor boli. Acum dacă vă faceţi aceste analize plătiţi o grămadă de bani", declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu. Ea a respins etichetarea propunerii legislative drept "legea Gorghiu", spunând că a fost semnată de 120 de parlamentari de la PNL, PSD, UDMR şi minorităţi. "Dacă sistemul de sănătate este nepregătit, înseamnă că trebuie să-l lăsăm nepregătit?", a răspuns liberala, la întrebările presei, spunând că liberalii au primit atât încurajări, cât şi critici pe această temă. Ea a catalogat drept ''un exemplu poate nefericit'' referirile din expunerea de motive privind posibilitatea ca pacienţii care refuză să participe la acest program să suporte ulterior costurile tratamentelor. Alina Gorghiu a afirmat că dacă în urma dezbaterilor va reieşi că trebuie să se elimine articolul privind sancţiunile, se va ţine cont de acest aspect. Ea a precizat că deşi sistemul sanitar nu este pregătit încă pentru o astfel de lege, trebuie "însă înceapă la un moment dat să fie pregătit", afirmând că este nevoie de prevenţie în sănătate. "Pe mine mă intrigă cei care plâng astăzi pe umărul unora care nu ar putea să-şi plătească o analiză, dar în acelaşi timp îşi dau pensii speciale, cum este cazul PSD", a mai susţinut Gorghiu.

Vreme caldă şi ploioasă, în următoarele două săptămani

Vremea va fi, în general, ploioasă, dar cu temperaturi medii ce vor atinge valori de 13-14 grade Celsius la nivelul întregii ţări, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 8 - 21 februarie, publicată ieri.
În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că se vor înregistra, în medie regională, temperaturi maxime de 5 — 10 grade şi minime de la 0 la 4 grade. Valori nocturne mai coborâte, în medie sub pragul de îngheţ, sunt de aşteptat la începutul intervalului, dar şi în perioada 12 — 13 februarie. În jurul datei de 11 februarie precipitaţiile, mixte, vor fi pe areale extinse şi în cantităţi moderate. Ulterior, se menţine relativ ridicată probabilitatea pentru precipitaţii (predominant ploi) în general slabe, cu caracter local şi temporar.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.