Național

România a devenit principalul partener comercial al Moldovei

Ziarul de Vrancea
4 feb 2016 996 vizualizări
Volumul comerţului bilateral a depăşit un miliard de dolari în primele zece luni din 2015

România a devenit principalul partener comercial al Moldovei, dar dorinţa este ca ea să fie şi principala sursă de investiţii în afacerile din Moldova, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCIRM), Valeriu Lazăr, la Forumul de afaceri moldo-român, desfăşurat în cadrul expoziţiei naţionale "Fabricat în Moldova".
Cu prilejul forumului de afaceri, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, a exprimat disponibilitatea de a oferi sprijin întreprinderilor moldoveneşti prin întreaga infrastructură de business deţinută de CCIR. Potrivit lui Mihai Daraban, volumul comerţului bilateral în 10 luni ale anului 2015 a depăşit 1,035 miliarde dolari, iar exportul din Moldova a depăşit în premieră valoarea de 400 de milioane de dolari. Totodată, Mihai Daraban a subliniat că întreprinderile moldoveneşti sunt foarte active în România, fiind înregistrate peste 4.000 de companii cu capital moldovenesc, ce au un capital subscris de peste 34 milioane de dolari.
Vice prim-ministrul şi ministru al Economiei din Republica Moldova, Octavian Calmâc, a declarat că prioritatea Guvernului de la Chişinău este restabilirea încrederii mediului de afaceri şi a partenerilor de dezvoltare prin reforme hotărâte, care să recupereze întârzierile din ultimii ani.
Ambasadorul României în Moldova, Marius Lazurca, a apreciat că schimburile comerciale bilaterale au atins un grad înalt de maturitate, fiind diversificate şi cu valoare adăugată înaltă. Oficialul a precizat ca economiile celor două ţări au crescut sincronizat, iar în anul 2014, faţă de 2009, volumul comerţului bilateral a crescut de patru ori.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.