Național

Cel mai influent lider PSD din Moldova, anchetat de DNA

Ziarul de Vrancea
17 dec 2015 751 vizualizări
Vicepreşedintele social-democrat Andrei Dolineaschi, considerat "mana dreaptă" a lui Liviu Dragnea în Moldova, a fost pus urmărire în dosarul de corupţie al liderului PSD Satu Mare n fostul şef al PSD Botoşani şi-ar fi sprijinit colegul din Ardeal să intervină la conducerea ANAF pentru numirea unor apropiaţi

Deputatul şi vicepreşedintele PSD Andrei Dolineaschi a fost pus ieri sub învinuire de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul preşedintelui PSD Satu Mare Mircea Govor. Dolineaschi, care a condus până în octombrie filiala PSD Botoşani, fiind ulterior ales vicepreşedinte al partidului, a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirile. El este acuzat că l-a sprijinit pe Mircea Govor să intervină la conducerea ANAF pentru numirea celor propuşi de acesta din urmă în funcţii la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.
Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a fost reţinut miercuri de DNA pentru şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el în funcţii de conducere.

Dragnea: "Vreau să spun decât că îmi pare foarte rău"

În acest dosar a fost audiat ieri la DNA şi liderul PSD, Liviu Dragnea. ”Tot ce am spus în faţa procurorului nu repet public”, a afirmat Dragnea, la ieşirea de la DNA. Întrebat de jurnalişti dacă a rămas cu calitatea de martor şi după declaraţiile date anchetatorilor, Dragnea a răspuns zâmbind: ”Exact. Tot aceea de martor”. Înainte de a se prezenta la DNA, Liviu Dragnea a comentat, la Biroul Permanent Naţional al PSD, situaţia lui Mircea Govor. "Vreau să spun decât că îmi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă cu Mircea Govor", afirma Dragnea.
Potrivit procurorilor, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Vasile Govor, folosindu-se de influenţa şi autoritatea funcţiilor deţinute a intervenit la persoane din conducerea ANAF pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale. "Inculpatul a urmărit să obţină/menţină protecţia societăţilor comerciale controlate de el şi familia sa din partea organelor fiscale din judeţul Satu Mare şi obţinerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)", arată DNA. Mircea Govor mai este acuzat că, în perioada septembrie 2013 - martie 2014, a intervenit pe lângă aceleaşi persoane din conducerea ANAF pentru ca un apropiat să promoveze examenul pentru obţinerea unui post de conducere sau de execuţie în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea (instituţie nou înfiinţată).
În perioada noiembrie-decembrie 2010, Mircea Govor, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii locale, împreună cu persoana care controla linia editorială a ziarului respectiv, a impus, prin intermediul redactorilor, declanşarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună, mai spun anchetatorii. "Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitaţie, cu privire la o lucrare finanţată din fonduri europene cu o valoare estimativă de 9.882.426 lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de un om de afaceri", potrivit DNA.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.