Național

Şeful poliţiştilor, prins cu furatul

Ziarul de Vrancea
26 nov 2015 2067 vizualizări
Noul ministru de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliţia Română în ultimii trei ani, se alătură listei cu demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat, potrivit Press One, care scrie că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi copiate din diverse lucrări.

Astfel, pasaje întregi din teza prin care ministrul a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii sunt copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor şi fără a respecta normele naţionale şi internaţionale de citare în opere ştiinţifice. Contactat pentru a comenta situaţia, Petre Tobă a declarat că lucrarea sa de doctorat a fost una practică. "Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credinţă, că am făcut o lucrare aplicată şi că am avut şansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliţiei Române", a spus el.
Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară şi Securitate, Departamentul Operaţii Întrunite, Studii Strategice şi de Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I".
Potrivit unui răspuns oficial primit de la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", Petre Tobă şi-a susţinut teza în mod public în 15 februarie 2011, pe coperta tezei fiind trecut însă anul 2010. Titlul tezei prin care Petre Tobă a devenit doctor în Ştiinţe Militare este "Poliţia Română – forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale", iar coordonatorul de doctorat a fost chestorul general de Poliţie (r) Anghel Andreescu, fost director al Serviciului de Pază şi Protecţie (1998-1999), comandant al Jandarmeriei (1999-2001, inclusiv la mineriada de la Stoeneşti) şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (2005–2013).

"Am apelat la un coleg pentru că avea mai mult timp liber"

Teza de doctorat a lui Petre Tobă are, în total, 445 de pagini, dintre care 390 formează corpul propriu-zis al lucrării, iar celelalte 55 reprezintă bibliografia şi anexele.
Introducerea începe identic cu teza de doctorat a comisarului de poliţie Ionel Tucmuruz, care a avut acelaşi coordonator de doctorat, chestorul general Anghel Andreescu, şi care şi-a susţinut teza cu două săptămâni înaintea lui Petre Tobă, în 28 ianuarie 2011. Atât în teza lui Tobă, cât şi în cea a lui Tucmuruz apar o serie de autori, precum Ionel Nicu Sava, Barry Buzan, Janowitz Morris, Luciana Alexandra Ghica sau Marian Zulean, care sunt indicaţi la subsol prin "op.cit.", adică operă citată anterior, însă niciunul dintre aceştia nu este menţionat în lucrările lui Tobă şi a lui Tucmuruz anterior citării sale prin "op.cit.". "Am lucrat pentru fiecare referat în parte împreună cu un coleg din poliţie, care acum este pensionat. Cu Ionel Tucmuruz. Am făcut împreună partea de cercetare încă de la debutul cercetării ştiinţifice, pentru că am avut aceeaşi temă, acelaşi conducător. Am scris referatele împreună, umăr la umăr. Am apelat la acest coleg să îmi ducă referatele la profesor, pentru că el avea mai mult timp liber, dar nu am mai ţinut legătura după finalizare nici cu el, nici cu conducătorul", a declarat ministrul de Interne.

"Aspecte generale ale crimei organizate"

De la pagina 14 la pagina 21, conţinutul este copiat cuvânt cu cuvânt, fără ghilimele şi fără trimitere către sursa originală, dintr-un referat intitulat "Crima organizată transnaţională - o ameninţare pentru piaţa mondială", fiind folosite inclusiv aceleaşi titluri de subcapitole prezente în referat, iar de la pagina 21 la pagina 29 conţinutul este preluat, fără utilizarea sursei şi fără citare, dintr-un referat intitulat "Aspecte generale ale crimei organizate", susţinut în cadrul Masterului de Studii de Securitate şi Apărare de la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir". De la pagina 29 la 32, conţinutul tezei lui Petre Tobă este identic cu prezentarea făcută cărţii lui Ionel Tucmuruz "Crima organizată transfrontalieră. Factor de insecuritate pentru naţiuni" pe pagina de internet a editurii unde aceasta a fost publicată în 2011, Editura Universitară. De asemenea, începând cu pagina 78 şi până la pagina 90, teza de doctorat a lui Petre Tobă are acelaşi conţinut cu paginile 15–26 din lucrarea lui Ionel Tucmuruz.
De la pagina 118 la 119, Petre Tobă copiază din studiul "Forţele de supraveghere şi avertizare timpurie ale armatei române – partea a sistemului de avertizare al NATO", semnat de colonelul Octavian Dumitrescu, şi publicat în volumul "Integrarea Euroatlantică. Priorităţi Post-Praga", aparut în 2002 la Editura Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti. Potrivit Press One, care publică în facsimil teza de doctorat a lui Petre Tobă, între paginile 120 şi 123 conţinutul este copiat, fără utilizarea ghilimelelor şi fără a fi indicată sursa, din cursul universitar "Geopolitica" semnat de Dragoş Frăsineanu şi publicat în 2007 la Editura Fundaţiei România de Mâine, în timp ce capitolul III, intitulat "Crima organizată – principala ameninţare neconvenţională la adresa securităţii mondiale", împreună cu subcapitolele 3.1. şi 3.2. (de la pagina 146 şi până la pagina 175), are un conţinut identic cu cel al unui referat accesibil pe internet.
De asemenea, alte 73 de pagini consecutive din teza de doctorat a lui Petre Tobă sunt copiate, cuvânt cu cuvânt, dintr-un volum semnat de lectorul universitar dr. subcomisar de poliţie Cristian Eduard Ştefan şi de lectorul universitar dr. Ligia Teodora Pintilie, ambii de la Academia de Poliţie, iar de la pagina 176 până la pagina 249, Petre Tobă copiază ad litteram, fără utilizarea ghilimelelor, din cartea "Cooperarea internaţională judiciară şi poliţienească", scrisă de aceiaşi lectori Cristian Eduard Ştefan şi Ligia Teodora Pintilie.

"Dacă va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o soluţie"

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, ieri, legat de acuzaţiile apărute în presă potrivit cărora ministrul de Interne, Petre Tobă, şi-ar fi plagiat teza de doctorat, că, dacă "va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluţie". "Obiectivul de integritate este fundamental şi un obiectiv la care premierul şi Guvernul ţin foarte mult. Dacă va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluţie. Vom vedea verdictul şi vom avea şi soluţia", a declarat Suciu. Totodată, el a precizat că nu s-a discutat în Guvern acest subiect.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 3044 zile, 6 ore, 16 minute, 38 secunde
Acest Toba, care a fost angajat direct ofiter si apoi avansat datorita faptului ca este ruda cu generalul Toma Zaharia, este dovada faptului ca non-valoarea este inca promovata in Romania. Acest citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.