Național

Care sunt obiceiurile bahice ale copiilor din Romania

Ziarul de Vrancea
25 nov 2015 689 vizualizări
Peste 40% dintre romani încep să consume alcool imediat după varsta de 10 ani, arată un studiu UNICEF n una din patru persoane care consumă alcool devine dependentă, subliniază un medic psihoterapeut

Consumul de alcool în rândul minorilor este foarte ridicat, iar vârsta medie la care românii încep să consume aceste produse este de 14 ani, a declarat, ieri, Florin Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Spirits România.
"Potrivit datelor UNICEF din 2013, 42% dintre minorii români cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani au consumat alcool cel puţin o dată. Procentul este mai mare în rândul băieţilor 57%. Vârsta medie la care românii încep să consume alcool este de 14 ani. 10% din cei intervievaţi au declarat că au început să consume alcool la mai puţin de 14 ani şi peste 30% între 15 şi 19 ani", a spus Rădulescu. Potrivit acestuia, minorii consideră că alcoolul îi face să se simtă integraţi şi le creează o stare de relaxare. "Potrivit unui studiu, cei mai mulţi minori consideră că este normal să se consume alcool şi nu au nicio idee asupra consecinţelor alcoolului asupra organismului lor. Singurele riscuri asociate consumului de alcool identificate de aceştia au fost accidente sau dependenţa de alcool. Majoritatea nu conştientizează că alcoolul are efecte mult mai grave asupra organismului lor decât asupra unui adult şi nu ştiu care sunt acestea. Cei mai mulţi au declarat că alcoolul îi face să se simtă integraţi, parte a unui grup şi au asociat alcoolul cu imaginea unei persoane populare şi sociabile. Foarte mulţi au declarat că alcoolul le creează o stare de relaxare şi beau alcool pentru că şi părinţii lor o fac", a mai afirmat preşedintele Asociaţiei Spirits România.

Accesul facil la alcool, o problemă importantă

El a precizat că există zone gri ale comerţului care permit accesul la alcool al minorilor şi chiar părinţi care îşi lasă copiii să consume alcool, iar asta în pofida legislaţiei din România care interzice accesul la alcool al minorilor.
La rândul său, psihoterapeutul Olivia Mocanu a arătat că una din patru persoane care consumă alcool devine dependentă. "Una din patru persoane care consumă alcool devine dependentă. Nu se cunoaşte încă mecanismul prin care unele persoane devin dependente şi altele nu. Atunci când vârsta de debut a consumului de alcool este 14 ani riscul este de 4-5 ori mai mare ca acel copil să devină dependent decât atunci când consumul începe după 18 ani. Atunci când părinţii consumă alcool riscul este de 3 ori mai mare ca acei copii să devină dependenţi", a explicat psihoterapeutul. Principalul factor de risc în consumul de alcool, spune Mocanu, este transmiterea genetică asociată cu factori de mediu, adică acele medii familiale conflictuale, dezorganizate, abuzive, implicare neadecvată a părinţilor. "Alţi factori de risc se referă la tipuri de personalitate. Există afecţiuni psihologice care sunt de multe ori amorţite cu alcool. Alt factor de risc este tentaţia, accesul facil la alcool. Principalele efecte ale consumului de alcool, efecte psihologice şi sociale se referă la faptul că adolescenţii devin violenţi sau victime ale violenţei", a mai spus psihoterapeutul.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.