Național

Capitală europeană a culturii 2021: 14 oraşe din România, selectate pentru a concura la titlu

Ziarul de Vrancea
23 oct 2015 718 vizualizări
Candidaturile oraşelor Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara şi Târgu-Mureş la titlul de Capitală europeană a culturii 2021 au fost acceptate, în urma analizării documentaţiei depuse, anunţă Ministerul Culturii.

Eligibilitatea dosarelor de candidatură ale oraşelor mai sus-amintite a fost validată de experţii Comisiei Europene.
În prima jumătate a lunii noiembrie vor fi publicate informaţii suplimentare despre agenda reuniunii şi planificarea prezentării candidaturilor de către oraşele candidate, iar reuniunea de preselecţie, în urma căreia juriul european va întocmi o listă scurtă a oraşelor candidate, va avea loc în perioada 7 - 10 decembrie. "Numărul mare al oraşelor candidate demonstrează conştientizarea actului cultural ca instrument al creşterii economice şi al dezvoltării", declară Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii. Programul "Capitală culturală europeană" a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu. În 2007, oraşul Sibiu a deţinut acest titlu, alături de Luxemburg.
Oraşul Mons, situat în sudul Belgiei, a preluat la sfârşitul lunii ianuarie rolul de "capitală culturală europeană", pentru un an, alături de localitatea Plzen din Cehia, cu ambiţia de a insufla un nou elan unei regiuni afectate dur de criza economică, la fel ca predecesoarele sale, Lille şi Liverpool.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.