Național

Ponta îngroapă subiectul poliţistului mort într-o groapă

Ziarul de Vrancea
23 oct 2015 618 vizualizări
Vizibil deranjat, premierul a refuzat să le răspundă jurnaliştilor dacă Gabriel Oprea avea dreptul legal să folosească escorta Poliţiei în deplasarea care a dus la moartea lui Bogdan Gigină n de trei zile, ministrul de Interne pare să fi intrat în pămant

La finalul prezentării rectificării bugetare, vineri, la Guvern, jurnaliştii prezenţi l-au întrebat pe Victor Ponta dacă ministrul Internelor avea dreptul să folosească escorta Poliţiei Rutiere în toate deplasările sale, dar premierul nu a dorit să răspundă pe motiv că a anunţat anterior că tema conferinţei de presă este rectificarea bugetară şi alte subiecte economice. "Înţeleg că dumneavoastră vorbiţi ca să vă audă şefii, eu am stabilit cu dumneavoastră nişte reguli", a spus premierul vizibil deranjat, el adăugând că răspunde numai la întrebări referitoare la temele anunţate. Jurnaliştii au insistat pe acest subiect, dar Victor Ponta a continuat să nu facă referiri pe această temă. "Am impresia că vorbesc în chineză", a spus premierul.
Reprezentanţii mass-media au subliniat faptul că subiectul abordat este unul la zi şi este foarte important pentru opinia publică, de aceea el nu ar trebui evitat. "Nu vreau să evit niciun subiect, vreau doar să respectăm nişte reguli. Dacă nu ne respectăm între noi, e foarte greu după aceea să ne dăm cu părerea", le-a mai spus Ponta jurnaliştilor prezenţi la Palatul Victoria.

Unde a dispărut Oprea?

Potrivit Regulamentului pentru aplicarea Codului rutier, Poliţia rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competenţei şi se însoţesc cu echipaje ale Poliţiei Rutiere demnitari români sau oficialităţi străine cu funcţii similare acestora, după cum urmează: preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, primul-ministru al Guvernului. În situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă, pot beneficia de însoţirea cu echipaje ale Poliţiei rutiere şi miniştrii din Guvernul României.
Subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei care a murit la spital, marţi seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la reţeaua de gaze, pe strada Ştirbei Vodă, asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea. Informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.
Joi, la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la "o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice". Totuşi, Poliţia nu a menţionat încotro se îndrepta ministrul. Surse citate de presa centrală susţin că Oprea ar fi folosit în acea seară coloana oficială pentru o deplasare în interes personal. În ultimele trei zile, vicepremierul Oprea nu a mai avut nici o intervenţie publică.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.