Național

Pensionarul care a ucis un hoţ roman a minţit anchetatorii

Ziarul de Vrancea
21 oct 2015 1340 vizualizări
Pensionarul care a împuşcat mortal un român a făcut declaraţii false în faţa anchetatorilor, care au stabilit că presupusul hoţ se afla pe scara exterioară a vilei, nu în incinta acesteia, cum a afirmat italianul.

Anchetatorii nu au găsit urme de sânge în interiorul locuinţei, iar procurorii Alberto Nobili şi Antonio Pastore contestă versiunea prezentată de pensionar. În plus, autorităţile italiene au stabilit că românul nu era înarmat. "Românul a fost împuşcat direct în inimă, în timp ce se afla pe scara exterioară a vilei; nu intrase încă în locuinţă", a declarat o sursă din cadrul investigaţiei.
Francesco Sicignano, în vârstă de 65 de ani, a fost pus sub acuzare pentru omor calificat, modificându-se încadrarea iniţială, de omor calificat prin exces în legitimă apărare.
Un român a fost împuşcat mortal, în cursul nopţii de luni spre marţi, în curtea unei vile situate la periferia oraşului italian Milano în care ar fi intrat prin efracţie pentru a fura, proprietarul casei fiind arestat preventiv reţinut sub acuzaţia de crimă, o situaţie juridică ce a stârnit polemici în Italia. Incidentul a avut loc în Vaprio D’Adda, localitate situată în provincia italiană Milano.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 3102 zile, 7 ore, 9 minute, 11 secunde
Au vazut ca e mai brunet si au concluzionat ca e din Rromania...
Viorel, acum 3102 zile, 12 ore, 30 minute, 18 secunde
Nu este roman tanarul ucis este de nationalitate albaneza astazi dupa pranz au anuntat ca nu e roman!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.