Național

Şi Udrea a luat plasă, dar era plină cu bani

Ziarul de Vrancea
16 oct 2015 567 vizualizări
patru inculpaţi din dosarul "Gala Bute" au recunoscut acuzaţiile DNA şi au povestit cum îi predau mita fostului ministru al Dezvolătorii n un angajat din minister susţine că i-a dus Elenei Udrea în birou o geantă cu 900.000 de euro de la un om de afaceri

Completul de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a citit, vineri, rechizitoriul din dosarul "Gala Bute" şi le-a adus la cunoştinţă inculpaţilor drepturile procesuale. Instanţa a arătat că dacă inculpaţii recunosc în totalitate faptele, limitele pedepsei închisorii se reduc cu o treime. Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), şi omul de afaceri Dragoş Botoroagă au spus că vor să fie judecaţi prin procedură simplificată, în timp ce fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton au arătat în faţa instanţei că vor să fie judecaţi în procedură normală.
Gheorghe Nastasia a arătat că îşi menţine toate declaraţiile date la faza de urmărire penală. "Într-una dintre discuţiile din 2011 cu Udrea s-a discutat despre acest comision de zece la sută, reprezentând un procent pe care trebuia să îl dea Gărdean pentru lucrările finanţate de minister. Acest comision era în realitate o mită şi nu o sponsorizare. Concret, ministrul a spus că va veni Gărdean şi că va aduce această sumă", a declarat Nastasia. El a adăugat că, în septembrie 2011, la sediul MDRT, a vorbit cu Gărdean care i-a cerut situaţia cu sumele ce urmau plătite de minister, aferente lucrărilor executate de Termogaz Company SA. Nastasia a precizat că el nu i-a spus lui Gărdean ce procent să dea, pentru că omul de afaceri i-a lăsat de înţeles că ştie ce trebuie să facă, iar o lună mai târziu, omul de afaceri a venit la MDRT cu o geantă, spunând că sunt 900.000 de euro. "A venit la biroul meu din sediu şi mi-a spus ce e în geantă. Nu am deschis geanta şi nu am văzut concret ce era acolo. Mi-a spus că 900.000 de euro sunt în geantă şi că diferenţa e pentru un contract pe care l-a făcut cu Rudel Obreja pentru trei milioane de lei", a arătat Nastasia. Fostul secretar a adăugat că, în aceeaşi zi, i-a dus Elenei Udrea geanta. "Am fost în cabinetul dumneaei ... nu-mi amintesc precis la cât timp după plecarea lui Gărdean. Eu personal am dus-o acolo, era singură în birou. La intrarea în biroul ministrului era o secretară, dar nu-mi amintesc precis numele ei. Am lăsat geanta acolo, i-am spus că sunt de la Gărdean şi i-am spus şi că acesta a spus că restul banilor vor fi daţi de el prin contractul cu Obreja. I-am spus ministrului că în geantă sunt 900.000 euro. Geanta am pus-o pe un fotoliu, iar ministrul nu a avut nicio reacţie", a mai arătat Nastasia.
Despre faptul că a primit o pungă cu bani de la Ştefan Lungu, Nastasia a arătat că fostul consilier al Elenei Udrea i-a spus că sunt bani de la Adrian Gărdean. El a precizat că a doua zi i-a dat înapoi punga cu banii lui Lungu, iar cu Udrea nu a discutat despre acei bani.

Botoroagă vrea să facă muncă în folosul comunităţii

Instanţa l-a audiat apoi pe Dragoş Botoroagă, administratorul firmei Consmin, care a arătat că în 2010, având dificultăţi legate de finanţările de la CNI, s-a sfătuit cu Ştefan Lungu ce să facă în cazul în care vine sfârşitul de an şi nu i se vor plăti facturile. "El a spus că trebuie să fac şi eu un efort. Pe parcurs am înţeles ce înseamnă acel efort. Era vorba să virez acei zece la sută prin firmele lui Lungu din banii primiţi de la CNI. Acele contracte nu erau necesare firmei mele. Am fost de acord să îi plătesc acest comision în modalitatea propusă de Lungu, prin firma lui Last Time Studio", a precizat Botoroagă. Despre contractele încheiate de societatea pe care o administra, Consmin SA, cu firma lui Lungu, Botoroagă a spus că serviciile prevăzute în contracte au fost făcute, dar nu erau necesare. "Ştim amândoi de ce le-am făcut. Era o modalitate de a plăti procentul de zece la sută din încasările de la CNI", a mai spus Botoroagă. Omul de afaceri a arătat, în finalul declaraţiei, că ştie că a greşit şi regretă ce a făcut, precizând că este de acord să presteze muncă în folosul conunităţii.

O pungă cu 200.000 de euro

Ştefan Lungu a declarat, în instanţă, că omul de afaceri Adrian Gărdean părea că ştia reţeta comisionului de 10% aplicabilă ministerelor din România şi, în particular, la MDRT, sub toate denumirile şi sub toţi miniştrii.
El a precizat că nu avea o reprezentare directă la cine trebuiau să ajungă banii şi că a vorbit despre acest lucru doar cu Gheorghe Nastasia.
"La propunerea lui Gărdean, am acceptat să cumpăr în două rânduri, prin societatea Last Time Studio SRL, două posturi de transformare de la SC Electrotehno SRL, pe care apoi le-am revândut societăţii controlate de Gărdean, Termogaz, la preţuri mult mai mari. O parte din bani au rămas pentru acoperirea cheltuielilor mele cu TVA şi fazele aferente acelor tranzactii comerciale reale, iar restul i-am dat lui Nastasia în numerar din cadrul personal", a arătat Lungu. "Concret, nu pot spune o persoană care mi-a cerut să fac plata către cele trei societăţi, însă pot spune că discuţiile se purtau în birou, fiind prezente inculpatele Topoliceanu, Udrea şi alte persoane. Existau contracte în firmă, reale, fiscalizate, pentru lucruri reale şi muncă prestată în mod real", a arătat Lungu. Fostul consilier al Elenei Udrea a mai spus că Gărdean i-a dat o pungă cu bani, în care ar fi fost aproximativ 200.000 de euro, bani pe care i-a dat lui Nastasia, la statuia Aviatorilor din Capitală. Lungu a precizat că, o zi mai târziu, Nastasia i-a dat banii înapoi şi l-a atenţionat să se îndepărteze de Gărdean pentru că "personalul este dubios".
Dosarul "Gala Bute" a fost trimis instanţei supreme în aprilie, Elena Udrea fiind acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului sportiv şi de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Udrea: Singurele probe sunt declaraţiile

Elena Udrea a declarat vineri că dosarul ''Gala Bute'' este unul în care procurorii ''au îngrămădit în mare viteză acuzaţii diverse''. Ea spune că acuzaţiile care i se aduc nu sunt susţinute cu probe, iar declaraţiile date de foşti colaboratori le-a adus libertatea acestora şi reduceri succesive ale pedepsei. ''Abuz în serviciu în condiţiile în care nu se precizează ce anume am făcut eu defectuos, ori nu am făcut deloc, deşi ar fi trebuit să fac, în ceea ce priveşte implicarea MDRT în Gala Bute. Trei luări de mită, pentru care singurele probe sunt declaraţiile, mai greu sau mai uşor date de foşti colaboratori, care fiind puşi în faţa probelor şi cu ameninţarea arestării sfârşesc prin a recunoaşte că au luat bani, dar evident nu pentru ei, ci pentru şef, pentru Elena Udrea! Ceea ce le-a adus libertatea, mie arestarea şi pentru ei, în loc de o pedeapsă întreagă, reduceri succesive ale acesteia'', a scris Udrea pe Facebook.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.