Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Gabriel Oprea, întalnire de taină cu Traian Băsescu

Ziarul de Vrancea
15 sep 2015 997 vizualizări
Ministrul de Interne a precizat că s-a consultat cu fostul de şef de stat pe chestiuni de securitate, fără a detalia subiectele discuţiei

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a recunoscut, ieri, că s-a întâlnit cu fostul preşedinte Traian Băsescu, cu care a discutat şi probleme de securitate. "M-am văzut cu domnul Traian Băsescu, am spus întotdeauna respect şi voi respecta foştii şefi de stat, preşedinţi ai României, fie că îi cheamă Băsescu, Iliescu, Emil Constantinescu. Am discutat, am lucrat cu Traian Băsescu, am discutat şi probleme de securitate naţională, ne preocupă pe amândoi, nu pot să spun ce am discutat. Oricând mă întâlnesc cu un fost preşedinte de stat, Iliescu, Băsescu, Emil Constantinescu, o să mă port cu respect. De aceea UNPR sprjină pe preşedintele Klaus Iohannis", a spus Oprea, răspunzând unei întrebări.
Anterior, în presă au apărut informaţii despre o întâlnire între fostul preşedinte Traian Băsescu şi liderul UNPR Gabriel Oprea.

"Sunt de acord să se verifice doctoratele oamenilor politici"

Liderul UNPR a mai declarat, ieri, că teza sa de doctorat a fost verificată de comisia de specialitate care a decis că nu a fost un plagiat, arătând că acuzaţiile de plagiat au apărut deoarece "lui Gabi Oprea şi UNPR trebuie să li se pună puţină piedică" pentru că au crescut în sondaje. El a spus că atunci când şi-a dat doctoratul, între 1995 şi 2000, nu era politician sau demnitar, iar comisia care i-a verificat teza a fost de acord în unanimitate că nu a fost plagiată, adăugând că este de acord ca tuturor politicienilor să li se verifice tezele de doctorat. "Aş fi vrut să mă întrebaţi... Am înţeles că în timp ce am fost la Bruxelles a fost o discuţie. Eu mi-am dat doctoratul... În primul rând sunt de acord ca tuturor oamenilor politici să li se verifice teza de doctorat. A mea tocmai a fost verificată. Când mi-am dat doctoratul, între 1995 şi 2000, nu am fost nici om politic şi nici demnitar şi este bine să fie verificate toate tezele. Eu am înţeles că România este membru UE, stat NATO, a fost verificată teza mea şi unde-i lege nu-i tocmeală. În comisia care a verificat au fost chemaţi şi experţi în drept penal, nu numai cei care îşi dau cu părerea şi a fost o singură concluzie în unanimitate, că nu am plagiat", a spus Oprea. Întrebat de ce se discută atunci despre plagiat, Oprea a spus: "Vă spun eu de ce se discută: că şi lui Gabi Oprea şi UNPR mai trebuie să li se pună puţină piedică, că au luat-o razna. Eu am ajuns pe locul 3 la încredere. UNPR este al treilea partid din România, înţeleg că toţi trebuie luaţi de guler cu câte ceva. S-a găsit tema plagiatului, care la mine este o temă falsă. Eu sunt un om serios, UNPR este un partid serios".

Bărbat, tranşat de soţie şi plimbat cu autobuzul

O femeie a fost prinsă la Târgu Frumos în timp ce căra în saci braţele şi trunchiul soţului ei. Potrivit procurorilor de la Parchetul Tribunalului Neamţ, femeia are 64 de ani şi a fost profesoară, iar în prezent este pensionară.
Conform sursei citate, ea a fost surprinsă de camerele de luat vederi de la o benzinărie din Roman, urcând cu trei saci într-un autocar spre Iaşi la ora 00.55, în noaptea de luni spre marţi. Aceasta a ajuns în jurul orei 01.30 în oraşul Târgu Frumos, luând apoi un taxi din locul în care a lăsat-o autocarul spre piaţă. Taximetristul, simţind un miros ciudat, a anunţat o patrulă a Poliţiei Locale, iar poliţiştii au găsit-o pe femeie în momentul în care aceasta arunca sacii în tomberoanele din apropierea pieţei.
La solicitarea poliţiştilor, femeia a desfăcut sacii, iar acolo au fost găsite bucăţi din trunchiul unui bărbat, fără cap, fără organe interne şi fără organe genitale. Ea a fost legitimată şi s-a stabilit că este din Roman, iar Parchetul Tribunalului Iaşi a deschis un dosar penal pentru omor şi a sesizat procurorii din Neamţ.
Procurorul criminalist Stelian Olteanu a precizat că, ulterior, au fost făcute verificări în apartamentul femeii din Roman, care era ”plin de gunoaie“. Acolo a fost descoperit într-o găleată de plastic ţinută într-o debara, fostă baie, capul bărbatului, care era învelit într-o pungă din plastic şi în hârtie de ziar. Craniul a fost trimis la Iaşi, la Institutul de Medicină Legală, pentru autopsie. Potrivit sursei citate, în locuinţa femeii nu au fost găsite organele interne ale bărbatului, în prezent anchetatorii verificând canalele şi tomberoanele din preajma locuinţei. ”Nu ştim ce anume a dorit să facă femeia pentru că nu am putut discuta cu ea, era incoerentă, vorbea doar pe lângă subiect. Din punctul nostru de vedere sigur este suspectă, încă nu am făcut un act de urmărire penală împotriva ei, aşteptăm rezultatele autopsiei. Încă nu au fost găsite organele interne sau cele genitale, facem verificări, probabil au fost aruncate“, a adăugat procurorul Stelian Olteanu.
Bărbatul, care a fost soţul femeii, avea 69 de ani şi era ofiţer în rezervă, el fiind de profesie inginer mecanic.

Vadim Tudor nu mai intră nici mort în Senat

Conducerea Senatului a respins, ieri, solicitarea soţiei lui Corneliu Vadim Tudor ca sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului senator să fie depus în holul Camerei legislative, a declarat vicepreşedintele acestui for, Ioan Chelaru.
"Solicitarea doamnei Doina Vadim Tudor privind aprobarea depunerii corpului neînsufleţit al fostului senator Corneliu Vadim Tudor, în holul Senatului, a fost respinsă. Aşa cum bine ştiţi, defunctul a fost trei mandate senator al României şi vicepreşedinte al Senatului", a declarat Ioan Chelaru. El a mai spus că, de la momentul depunerii solicitării şi până la analizarea acesteia în conducerea Senatului, "corpul neînsufleţit a fost depus la un lăcaş de cult şi va rămâne acolo, Biroul Permanent apreciind că nu mai este nevoie să fie deplasat de acolo în Senatul României". Potricit lui Chelaru, "la lăcaşul de cult au început deja procedurile religioase şi nu avea rost să fie întrerupt acest lucru.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor, care a decedat luni la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, a fost depus, marţi, la prânz, la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" din Bucureşti.
Corneliu Vadim Tudor urmează să fie înmormântat, joi, la cimitirul Ghencea Civil, cu onoruri militare.

Dragnea: PSD vrea să rămână la guvernare

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că PSD vrea să rămână la guvernare în actuala formulă, răspunzându-i, astfel, lui Victor Ponta, care cerea clarificări în acest sens, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD. "Am înţeles că domnul Ponta aşteaptă această decizie la Congres, tot partidul vrea la guvernare. Dacă se doreşte să formalizăm printr-o hotărâre a Congresului, vom face şi lucrul acesta, nu va fi niciun fel de emoţie în privinţa asta", a declarat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei BPN. Preşedintele interimar al PSD a precizat că "nu au apărut elemente, voci, păreri în partid" care să dea cuiva nesiguranţa guvernării sau care să dea cuiva "impresia că cineva din partid nu doreşte ca PSD să rămână la guvernare în actuala guvernare, cu actualul prim-ministru".

Oprescu, suspendat din funcţia de primar al Capitalei

Prefectul Capitalei, Paul Petrovan, a emis, marţi, ordinul prin care s-a constatat suspendarea de drept a mandatului de primar general al lui Sorin Oprescu, a anunţat instituţia. Ordinul de suspendare din funcţie a lui Sorin Oprescu a fost emis după ce Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au comunicat, prin fax, Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, că în 6 septembrie s-a dispus arestarea preventivă a primarului general al Capitalei, iar măsura a rămas definitivă în 14 septembrie, după respingerea, ca nefondată, a contestaţiei formulate de Sorin Oprescu.
După decizia de suspendare din funcţie a lui Sorin Oprescu, Consiliul General al Muncipiului Bucureşti trebuie să se întrunească în şedinţă de îndată pentru a alege un primar interimar, dintre cei doi viceprimari ai Capitalei - Cornel Pieptea (PNL) şi Dan Darabonţ (PSD).






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.