Național

Salariile personalului medical cresc cu 25%

Ziarul de Vrancea
26 aug 2015 632 vizualizări
Măsura va fi aplicată de la 1 octombrie

Guvernul a aprobat, ieri, ordonanţa de urgenţă privind majorarea salariilor din sistemul sanitar cu 25%, măsura urmand să fie aplicată de la 1 octombrie, potrivit unui comunicat de presă al Executivului. "Măsura a fost luată de Guvern în scopul creşterii motivării personalului din sistemul public sanitar şi, implicit, a stopării migraţiei cadrelor medicale către locuri de muncă din străinătate", precizează Guvernul într-un comunicat. Prin actul normativ se majorează cu acelaşi procent, respectiv 25%, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De aceste creşteri salariale va beneficia personalul din unităţile sanitare publice cu şi fără paturi, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncţionale, unităţile specializate de urgenţă şi transport sanitar publice, inclusiv unităţile sanitare aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unităţilor penitenciare, personalul din reţeaua de medicină şcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi alte unităţi sanitare şi medico-sociale publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. De asemenea, de aceste majorări salariale beneficiază şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a serviciilor de expertiză medicale aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii. "Pe cale de consecinţă, se majorează cu acelaşi procent, respectiv de la 3.100 de lei la 3.875 de lei, plafonul stabilit pentru salariul lunar brut/solda lunară brută lunară în funcţie de care se acordă bursa de rezidenţiat. Această modificare va conserva dreptul medicilor rezidenţi de a beneficia şi după majorarea salarială decisă astăzi de bursa de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 de lei. De asemenea, potrivit ordonanţei de urgenţă, medicii rezidenţi vor fi incluşi în categoria tinerilor specialişti din sănătate, care pot beneficia de închirierea unei locuinţe ANL. Astfel, alături de tinerii specialişti din învăţămant, şi cei din sănătate, inclusiv medicii rezidenţi, care au pană la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe ANL, pot primi repartiţii în cel mult trei ani de la implinirea acestei varste", mai precizează sursa citată.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.