Național

Medicul Radu Zamfir, rănit în Apuseni, naş la nunta fiicei unui moţ

Ziarul de Vrancea
25 aug 2015 1010 vizualizări
Medicul Radu Zamfir, unul dintre răniţii în accidentul aviatic produs în Apuseni în ianuarie 2014, va fi naş la nunta fiicei unuia din moţii salvatori, Gheorghe Trif, care spune că l-a invitat pe doctor pentru că are amintiri cu acesta, după ce l-a coborat de pe munte, pană la ambulanţă.

Nunta NicoleteiTrif, fiica lui Gheorghe Trif, unul dintre moţii salvatori din accidentul aviatic din Munţii Apuseni, va avea loc în 12 septembrie, în comuna Horea din judeţul Alba. Gheorghe Trif a declarat, ieri, că la nuntă au fost invitaţi şi ceilalţi medici supravieţuitori ai accidentului aviatic din Munţii Apuseni, dar şi copilotul avionului. "Medicul Radu Zamfir şi soţia sa, Diana, vor fi naşi la nunta Nicoletei din 12 septembrie. Cununia civilă va avea loc la Primăria Horea, iar cea religioasă la Biserica «Sfinţii Mihail şi Gavril». Masa va fi la Căminul Cultural, unde aşteptăm peste 350 de persoane. I-am invitat şi pe cei trei medici care au supravieţuit accidentului aviatic - Valentin Calu, Sorin Ianceu, Cătălin Pivniceru -, pe copilotul Răzvan Petrescu, dar şi pe Gheorghe Giurgiu şi pe Argentin Todea, cu care am urcat pe munte în căutarea avionului", a spus Trif.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.