Național

Reacţie în lanţ după anunţul majorării lefurilor medicilor cu 25%

Ziarul de Vrancea
18 aug 2015 719 vizualizări
Premierul se laudă că săptămana viitoare va fi adoptată o ordonanţă privind creşterea salariilor medicilor u imediat sindicaliştii din învăţămant au solicitat şi ei renumeraţii mai ridicate u „odată cu supralicitarea măririlor salariale, premierul Ponta a deschis cutia Pandorei", a spus ieri prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu

 Premierul Victor Ponta a anuntaţ, ieri finalul discuţiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanţpă de urgenţă pentru şedinţa Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie. El a precizat că, pentru şedinţa de Guvern din 26 august, vor fi pregătite atat OUG privind majorarea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar, cat şi un proiect de lege privind responsabilitatea medicilor. "De la 1 octombrie, anul acesta, în special în baza economiilor făcute de sistemul de sănătate după introducerea cardului de sănătate şi a celorlalte măsuri de eficientizare, putem să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar. Asta înseamnă, dacă datele ministerului şi ale Casei sunt corecte, 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor publice locale, şi 13.380 de persoane în ministerele şi instituţiile care au propria reţea, Interne, Apărare, SRI şi celelalte", a spus Ponta. El a precizat că impactul bugetar anual al acestor majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei. Pentru anul acesta, resursele sunt asigurate din sumele economisite, dar este nevoie în octombrie de o rectificare bugetară astfel încat, din noiembrie, personalul din sistemul de sănătate să primească salariile majorate. Totodată, premierul a anunţat că în 2016, dar şi în anii următori, vor mai avea loc creşteri cu cate 25%, decizia urmand a fi cuprinsă într-un proiect de lege care va fi trimis Parlamentului şi, după aprobare, aceasta va fi reflectată în bugetul de stat."În acelaşi fel, 25% anual, pană cand se ajunge la o dublare a venitului actual pentru medicii, asistente şi restul personalului", a mai spus Ponta. În acest context, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" salută decizia Guvernului de a majora salariile din sănătate şi solicită ca de acelaşi tratament să beneficieze şi angajaţii din învăţămant, se arată într-un comunicat al federaţiei. "În toate discursurile publice reprezentanţii Guvernului au declarat că educaţia şi sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi. Aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întalnire cu prim-ministrul pentru a stabili şi majorările din educaţie. Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încat de la 1 octombrie a.c., şi angajaţii din învăţămant să beneficieze de majorări în concordanţă cu importanţa activităţii prestate. În condiţiile în care observăm că anumite categorii de salariaţi precum demnitarii, parlamentarii şi funcţionarii din aparatul central al Guvernului şi al preşedinţiei sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt priorităţile politicienilor", a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE "Spiru Haret".

Atenţiile vor fi legalizate din nou

De asemenea, premierul Victor Ponta i-a cerut, ierii, ministrului Justiţiei să elaboreze un proiect de lege care să elimine răspunderea penală a personalului din sistemul sanitar în cazul în care contribuţiile primite de la pacienţi nu sunt condiţionate, sunt oferite post-tratament şi sunt fiscalizate. "Vreau să lămuresc şi să fie foarte clar, medicii nu mai sunt funcţionari prin decizia pe care Guvernul a adoptat-o anul trecut, ordonanţa 2/2014, care i-a scos pe medici din sistemul funcţionarilor publici. Legea a fost de altfel aprobată de către Parlament, deci, din punctul acesta de vedere, pe Statutul medicului, nu avem ce să schimbam în plus, e vorba de responsabilitatea penală. Am discutat cu ministrul Justiţiei, care a fost la întrevederi şi care, împreună cu reprezentanţii sistemului medical, va veni săptămana aceasta cu un proiect de lege, nu cu o ordonanţă de urgenţă, pentru că e o chestiune totuşi delicată care trebuie discutată mai mult în Parlament şi reglementată într-o formă mult mai bună", a spus Ponta, marţi, la finalul discuţiilor pe care le-a avut cu reprezentanţii medicilor, la Palatul Victoria.

S-a deschis cutia Pandorei

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a comentat, pe Facebook, după, ce Victor Ponta a anunţat majorarea salariilor din sănătate, că "odată cu suprasolicitarea măririlor salariale, premierul Victor Ponta a deschis cutia Pandorei", adăugand că speră ca Romania să nu ajungă ca Grecia în doi ani. "Legenda spune ca Zeus i-a dăruit lui Epimeteu pe Pandora şi cutia ei, plină de rele, dar cuprinzand un singur lucru bun: Speranţa. Să asemuim Pandora cu Guvernarea. Odata cu supralicitarea măririlor salariale, premierul Ponta a deschis cutia Pandorei", a scris Predoiu.  El a adăugat că rămane speranţa că ţara noastră nu va ajunge în doi ani în situaţia Greciei. "Cum spuneam, singurul lucru bun din cutia Pandorei este Speranţa. În cazul nostru, speranţa că nu vom ajunge ca Grecia în doi ani", a conchis Predoiu.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
hvjnmmlm, acum 1212 zile, 16 ore, 27 minute, 19 secunde
in educatie ar fi bani de mariri salariale de 50 % daca sar acorda cei 6 %din pib ,
GEORGE, acum 1212 zile, 18 ore, 59 minute, 29 secunde
PONTA, LEGALIZEAZA SI PLAGIATUL CA MITA LA MEDICI O LEGALIZEZI, PAI POTI SA LE FACI SI 10000 EURO CA NU TE BAGA IN OPERATIE PANA NU DECARTEZI, DAR CU FURTURILE CU RETETE , STUDII CLINICE, SI MULTE citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.