Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Revoltă în sistem după ce medicilor li s-a interzis să primească donaţii

Ziarul de Vrancea
16 aug 2015 390 vizualizări
Peste 17.000 de cadre medicale au aderat la un grup pe Facebook în care acuză salariile mici şi incriminarea primirii de "mici atenţii" de la pacienţi n membrii "forumului" ameninţă cu o grevă generală

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că se va întâlni în această săptămână cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate şi ai medicilor, dar şi cu premierul şi ministrul de Finanţe, pentru a găsi soluţii pentru majorarea veniturilor medicilor. "Am văzut în aceste zile reacţia medicilor şi voi face tot posibilul ca meseria aceasta să primească respectul cuvenit", a scris Bănicioiu, sâmbătă, pe Facebook. El mai spune că Ministerul Sănătăţii a propus modificarea Legii Sănătăţii pentru scoaterea medicului de sub statutul de funcţionar public.
Anunţul ministrului vine după ce peste 17.000 de medici au aderat la un grup de iniţiativă creat pe Facebook, în care discută despre deblocarea situaţiei salariilor mici din sistemul sanitar, dar şi despre o posibilă grevă generală.
Grupul ‎"Medici gata de grevă generală. Solicităm salarii decente!" numără peste 17.200 de membri, înregistrându-se în permanenţă membri noi. "Solicităm eliminarea statutului de funcţionar public al medicului şi salarii decente‎", se arată în prezentarea grupului.
Membrii săi discută despre situaţia din sistemul sanitar de stat, referindu-se la aspecte precum salariile mici, infrastructura învechită, lipsa medicamentelor şi materialelor sanitare, precum şi folosele materiale primite de la pacienţi, declarate recent ilegale. Pe grup este promovată şi o petiţie lansată de Grupul de iniţiativă pentru un act medical de calitate pe petitieonline.com şi semnată până în prezent de peste 1.700 de persoane.
În petiţie se vorbeşte despre ‎"degradarea climatului de lucru din sistemul sanitar din ţara noastră‎". ‎"Cadrele medicale părăsesc masiv ţara, pacienţii sunt profund nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi în sistem, decidenţii sunt ezitanţi, fără o strategie clară, sindicatele murmură ceva ce nu aude nimeni, Colegiul Medicilor tace şi tăcerea tuturor devine asurzitoare, complice şi vinovată‎", arată iniţiatorii.

"Nu am ales cariera medicală cu gândul la şpagă"

În continuare ei îşi prezintă revendicările: ‎"Nu mai vrem sa fim complicii celor care nu doresc redresarea sistemului sanitar! Nu mai vrem să asistăm la degradarea climatului de lucru, a relaţiei medic- pacient!
Nu mai vrem să ”cârpim” actul medical pe motiv că: ”merge şi aşa”! Nu mai merge! Atentăm la viaţa pacientului dacă acceptăm improvizaţii în diagnosticul şi tratamentul bolilor! Nu vrem să facem rabat de la principiile de diligenţă, competenţă, prudenţă din Codul Deontologic al medicilor din ţara noastră! Nu mai vrem să fim agresaţi fizic şi verbal când încercăm să salvăm vieţile pacienţilor noştri! Nu mai vrem ca opiniile noastre să fie ignorate de decidenţi! A le ignora înseamnă complicitate la încălcarea drepturilor pacientului! Nu vrem şpagă ! Vrem ca societatea să recunoască eforturile noastre şi să le recompenseze după merit! Nu am ales cariera medicală cu gândul la şpagă, ci pentru a salva vieţi şi pentru aceasta am făcut şi facem sacrificii, de care nu ne plângem, pentru că nimic nu se compară cu satisfacţiile oferite de salvarea de vieţi!‎".
Colegiul Medicilor din România (CMR) a criticat, vineri, decizia instanţei supreme, care a dispus că medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, fiind asimilaţi funcţionarilor publici.

Studiu: Româncele "ideale" ar fi şatene şi grăsuţe

Percepţia asupra perfecţiunii feminine diferă de la o ţară la alta, iar un trup este perceput ca fiind ideal în funcţie de cultura din care provine o femeie, potrivit unui nou studiu, conform căruia româncele "perfecte" sunt şatene, voluptoase şi au în medie 66,2 kilograme.
Cum arată un "corp perfect?" Depinde pe cine întrebi şi din ce ţară este persoana pe care o chestionezi, conform unui articol publicat de huffingtonpost.com, care citează studiul "Perceptions Of Perfection", realizat de platforma online din Marea Britanie Superdrug Online Doctors.
În cadrul acestui proiect au fost angajaţi 18 designeri din toată lumea (14 femei şi patru bărbaţi) pentru a realiza în Photoshop trupurile pe care le consideră ideale pentru o femeie, dacă aceasta ar fi din SUA, China, Columbia, Egipt, Italia, Olanda, Peru, Filipine, România, Serbia, Africa de Sud, Spania, Mexic, Siria, Marea Britanie, Ucraina, Argentina şi Venezuela. În fapt, imaginea aceleiaşi femei a fost modificată astfel încât aceasta să reflecte standardele considerate ideale în cele 18 ţări, fiind schimbate de la caz la caz atât greutatea şi forma trupului şi a feţei, cât şi coafura şi culoarea părului. Dimensiunile ideale au fost realizate plecând de la o înălţime asumată de 1,65 de metri.
Astfel, femeile "ideale" din China şi Italia au picioarele şi braţele foarte subţiri, în timp ce acelea din Columbia, Mexic şi Peru sunt voluptoase şi conforme cu standardele de frumuseţe tradiţionale din aceste ţări. Şi femeia "ideală" din România este voluptoasă şi cântăreşte în medie 66,2 kilograme. De asemenea, aceasta are părul lung, drept şi de culoare şatenă. "Percepţiile asupra frumuseţii şi perfecţiunii pot avea un impact cultural profund şi de durată asupra femeilor şi bărbaţilor. Scopul acestui proiect a fost acela de a înţelege mai bine eventualele standarde nerealiste ale frumuseţii şi de a vedea cum astfel de presiuni diferă în lume", a anunţat compania care a realizat acest studiu, într-un comunicat de presă.

PNL propune o lege "anti-risipă"

Alimentele care se apropie de expirare ar trebui donate, potrivit proectului

Parlamentarii PNL au semnat o iniţiativă care prevede ca magazinele şi restaurantele să doneze alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, către orfelinate, cămine de bătrâni, spitale sau fundaţii. Iniţativa i-a aparţinut deputatului PNL Florin Alexe şi este semnată de 52 de deputaţi şi senatori, mare parte de la PNL, dar şi de la UDMR şi grupul minorităţilor, altele decât cea maghiară. Legea pentru diminuarea risipei alimentare, cum a fost intitulat proiectul, se află la Senat, în expunerea de motive argumentându-se că alimentele al căror termen se aproprie de expirare reprezintă o "problemă economică serioasă" pentru vânzători, mare parte dintre aceştia neavând capacitatea de reprocesare a produselor, singura soluţie fiind predarea lor către incinerare.
Iniţiatorii mai spun că proiectul are două obiective: să reducă risipa alimentară şi să ajute organizaţiile non-guvernamentale cu rol social. Potrivit expunerii de motive, numai pentru alimentele care devin, din diferite motive, improprii consumului uman, sunt prevăzute alternative, cum ar fi consumul animal sau valorificarea energetică. Propunerea legislativă prevede că alimentele vor fi donate către fundaţii, ONG-uri, cămine de bătrâni, orfelinate sau spitale, în baza unui contract semnat între agenţii comerciali şi personale juridice respective. De asemenea, agenţilor economici le este interzisă distrugerea intenţionată a produselor alimentare devenite improprii cosnumului uman, din cauza degradării naturale. În caz contrar, aceştia riscă amendă de 10.000 lei.
"În România se aruncă peste 1.7 milioane de tone de alimente comestibile în fiecare an. Magazinele şi restaurantele nu pot vinde produse care se apropie de expirare, chiar dacă ele sunt încă bune pentru consum", a scris, ieri, Alina Goghiu, pe pagina sa de Facebook. Gorghiu mai invocă faptul că Uniunea Europeană îndeamnă toate ţările să găsească soluţii pentru a reduce cantitatea de alimente bune de consumat, care sunt aruncate la gunoi, având în vedere că există milioane de oameni care ar putea beneficia de ele.

Ploi pană marţi în toată ţara

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara, începând din noaptea de duminică spre luni, şi până marţi noaptea, când vor fi înregistrate ploi cu caracter torenţial şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35 - 40 l/mp. În intervalul 16 august ora 23.00 - 18 august ora 23.00, se va înregistra instabilitate atmosferică accentuată, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35 - 40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină.
În Dobrogea manifestări ale instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia din noaptea de luni spre marţi (17/18 august), mai precizează ANM.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.