Național

Abia întors din concediu şi de la Supercupa Europei:Premierul, invitat să îşi petreacă gratuit vacanţa la Mamaia

Ziarul de Vrancea
13 aug 2015 459 vizualizări
ANAT l-a invitat pe premierul Victor Ponta să petreacă gratuit o vacanţă la Mamaia, cu familia, ca să testeze serviciile şi să studieze tarifele, propunându-i şi să introducă TVA 0 în turism, după ce prim-ministrul a afirmat că unde a mers în vacanţă a fost mai ieftin decât în staţiunea românească.

"Îi lansăm invitaţia să petreacă o săptămână la Mamaia, gratuit, la ce hotel doreşte, împreună cu familia, ca să vadă litoralul românesc şi preţurile practicate aici. Dacă sunt mai mari decât la Miami, cu această ocazie să scadă şi taxele. De acum vrem TVA zero la sută, dacă tot e scump la Mamaia. Trebuie să luăm, evident, măsuri să reducem taxele", a declarat Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). El afirmă totodată că reducerea TVA la 9% pentru pachetele turistice, care a dus în acest an la ieftinirea vacanţelor pe litoralul românesc, a impulsionat turismul, situaţie evidenţiată în statisticile prezentate de Institutul Naţional de Statistică. "Este însă nevoie de adoptarea mai multor măsuri pentru ca turismul românesc să devină mai competitiv, dar şi să ajungă la 6% din PIB, nivelul de potenţial estimat de World Tourism & Travel Council în cazul ţării noastre, faţă de 2%, în prezent", mai spun oficialii ANAT.
Victor Ponta a declarat, recent, că acolo unde a mers el în vacanţă "este un pic mai ieftin decât la Mamaia" şi a susţinut că de câte ori pleacă în străinătate apar fotografii şi că nu îl surprinde apariţia lor şi de această dată.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.