Național

Românii din Timoc îl acuză pe premier că i-a vandut Serbiei

Ziarul de Vrancea
10 aug 2015 680 vizualizări
Românii din Timoc au cerut, ieri, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, pentru al treilea an consecutiv, retragerea ambasadorului României la Belgrad, Daniel Banu, şi a consulului din Zaicear, Iulian Niţu, pe care îi acuză că promovează o "politică antiromânească".

Preşedintele Partidului Neamului Românesc (PNR) din Serbia, Predrag Balasevic, a declarat că românii din Timoc trec de ani de zile printr-o perioadă grea, întrucât, de-a lungul istoriei, românii de acolo au fost lăsaţi să se lupte singuri pentru păstrarea identităţii, limbii şi culturii româneşti în zonă. "Atunci când politicienii români de la Bucureşti vor spune colegilor de la Belgrad că drumul Serbiei în UE este prin Timoc, în România, aşa cum fac croaţii pentru minoritatea lor în Serbia, aşa cum fac bulgarii şi alţii, atunci Belgradul va înţelege că trebuie să ne respecte drepturile. Din păcate, noi nu auzim asta de la politicienii români. Eu am fost prezent la întâlnirea dintre premierul sârb şi premierul român, la Bor, în Serbia, unde am auzit de la domnul Ponta că România sprijină Serbia în drumul spre UE necondiţionat. Când spuneţi asta sârbilor, înseamnă că ei pot face ce vor. Asta este grav pentru noi", a declarat Predrag Balasevic.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.