Național

În primele şase luni, parlamentarii au muncit doar 39 de zile

Ziarul de Vrancea
4 aug 2015 324 vizualizări
Senatorii şi deputaţii au lucrat în plen un total de 316 ore în prima sesiune parlamentară din acest an, echivalentul a 39 de zile la un program normal de 8 ore, şi au lăsat restante peste 700 de proiecte şi iniţiative legislative, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

Prima sesiune parlamentară din anul 2015 a început în luna februarie şi s-a încheiat la finalul lunii iunie. În aceste cinci luni, deputaţii şi senatorii au lucrat în plen un total de 316 ore. La un program mediu de 8 ore pe zi, cum au majoritatea bugetarilor, ar însemna că senatorii şi deputaţii au petrecut doar 39 de zile, din ultima jumătate de an, pentru dezbaterea şi votarea proiectelor legislative. O parte a acestui timp a fost petrecut însă de senatori şi deputaţi pentru declaraţii politice şi adresarea de întrebări şi interpelări membrilor Guvernului. Alte 17 ore au fost lucrate de senatori şi deputaţi în 11 şedinţe de plen reunit.
Senatorii au fost mult mai harnici decât colegii lor din Camera Deputaţilor. Deşi au lucrat în mai puţine şedinţe de plen, au strâns mai multe ore de dezbateri. Astfel, senatorii au participat, de la începutul anului, la 58 de şedinţe de plen, totalizând aproape 157 de ore de activitate (19 zile de muncă la un program de 8 ore), în timp ce deputaţii au lucrat doar 142 de ore în plen (mai puţin de 18 zile de muncă la un program de 8 ore) în 62 de şedinţe.
Pe de altă parte, deputaţii au avut şi cele mai multe şedinţe de plen suspendate fie din lipsă de cvorum, fie din cauză că la lucrări nu au participat reprezentanţii Guvernului pentru răspunsurile la întrebările şi interpelările aleşilor. Au fost 5 şedinţe de plen ale Camerei Deputaţilor care au fost suspendate după mai puţin de 10 minute, cea mai scurtă dintre aceasta fiind de doar un minut şi 44 de secunde. Recordul absolut al Parlamentului s-a înregistrat însă în sesiunea anterioară, când vicepreşedintele de atunci al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a suspendat lucrările după doar 23 de secunde.

Rusaliile catolice, sărbătorite cum se cuvine

Senatorii şi deputaţii s-au remarcat şi prin numărul mare de zile libere pe care şi le-au luat în această sesiune. Pe lângă cele trei sărbători legale din primele 6 luni ale anului pe care parlamentarii le-au prins în plină sesiune (Paştele, minivacanţa de 1 mai şi cea de Rusalii), aleşii şi-au mai întrerupt activitatea şi pentru Paştele şi Rusaliile catolice, când şi-au programat activităţi în teritoriu. De exemplu, deputaţii şi-au luat o vacanţă prelungită, de cinci zile, de Paştele ortodox, din cauza lipsei cvorumului în Săptămâna Mare. Atunci a fost amânată şi cererea de reţinere şi arestare a deputatului UDMR Marko Attila, colegii săi neprezentându-se la plen pentru a vota solicitarea procurorilor.
În Senat, vacanţa de Paşte a fost legată cu cea de Paştele catolic, astfel încât senatorii au lipsit de la lucru mai bine de două săptămâni. Senatorii şi-au luat liber şi de Rusaliile catolice, tot pentru a merge în teritoriu. Cu această ocazie, au amânat încă o dată discutarea cazului Dan Şova, după decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea hotărârii prin care social-democratul scăpase de arestul preventiv.
În pofida orelor petrecute în plen, senatorii şi deputaţii au lăsat multe restanţe peste vară - peste 700 de legi aşteaptă soluţii din partea comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi din Senat pentru a ajunge la votul final.
În afara activităţilor în plen, senatorii şi deputaţii lucrează două-trei zile pe săptămână şi în comisiile de specialitate.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Ioana, acum 1223 zile, 2 ore, 31 secunde
Nenorociti pe care noi ii tinem in spate.
dalida, acum 1223 zile, 9 ore, 18 minute, 12 secunde
Sa tot fii parlamentar sau membru in guvern!!! Prestezi 2 luni din 6 si iei cate 6000 lei pe luna. PLus diurne. Plus vizite de lucru. Plus bonificatii. Si tot se plang ca sunt mici citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.