Băsescu: În toamnă UNPR se va alia cu PNL iar PSD va intra în Opoziţie
"Uitaţi-vă şi cu salariile speciale pentru înalţii demnitari, a sărit şi Parlamentul, pensii speciale deşi oamenii nu au contribuit la fondul de pensii, deci este un furt. Uitaţi-vă la avalanşa de promisiuni şi mai ales la avalanşa de reduceri de venituri în bugetul de stat, în timp ce reducerea de cheltuieli nu se produce prin nicio măsură. Se scoate taxa de stalp, se scoate acciza, (...) dar trebuie pus ceva în locul lor. Se reduce TVA, dar trebuie pus ceva în locul lui. Cred că iresponsabilitatea cu privire la macrostabilitatea economică a României este maximă", a susţinut Traian Băsescu, la sediul PMP. El a adăugat că "teoria lui Tăriceanu este reimplementată acum de Ponta" şi a avertizat că "2017 va fi anul 2010 al crizei profunde, cu o ţară destabilizată economic".
"Intrarea noului Cod fiscal înseamnă echivalentul lui 2008 din timpul lui Tăriceanu. Îmi fac datoria, ca om cu experienţă şi care nu mai are interese, să avertizez că 2017 va fi anul 2010 al crizei profunde, cu o ţară destabilizata economic şi care va avea din nou deficit de cont curent consistent, pentru că se stimulează din nou uriaş consumul, iar România nu produce cat ar consuma romanii cand au bani, pe de-o parte, iar pe de altă parte va trebui să se împrumute mulţi bani pentru a se acoperi găurile generate de relaxarea fiscală iraţională pe care o face actuala majoritate. (...) Dacă se va promulga noul Cod fiscal, 2017 va fi echivalentul lui 2010", a spus fostul preşedinte. De asemenea, Traian Băsescu a opinat că, "în ce-i priveşte pe liberali, aceştia au fost părtaşi la ceea ce s-a votat în Parlament, iar încercarea de a se spăla pe faţă de ce o să urmeze, dacă acest nou Cod fiscal intra în vigoare, este ridicolă". Fostul preşedinte susţine că în această toamnă UNPR va face o alianţă cu PNL iar PSD va intra în Opoziţie. "Că aşa va fi interesul naţional", a conchis Băsescu.