Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Bădescu: "Eu, primar al Ploieştiului, nu merit o casă în cartierul Albert?"

Ziarul de Vrancea
30 iul 2015 428 vizualizări
Edilul prahovean a primit o vilă de la Sebastian Ghiă, într-un cartier rezidenţial, pentru a sponsoriza echipa de baschet din bani publici

Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu s-ar fi exprimat în cercul său de apropiaţi spunând că "merită" o casă în cartierul rezidenţial Albert, imobil pe care l-a şi obţinut cu titlu gratuit de la deputatul Sebastian Ghiţă, în schimbul finanţării din bugetul local a echipei de baschet Asesoft Ploieşti.
Potrivit declaraţiei unui martor cu identitate protejată, după ce a devenit primar, Bădescu l-ar fi contactat pe Sebastian Ghiţă căruia i-a solicitat ca, în schimbul încheierii unor contracte de prestări servicii între Primăria Ploieşti şi societăţile administrate în fapt de parlamentar, să îi remită dreptul de proprietate al unui imobil situat în cartierul Albert al oraşului. "Bădescu Iulian chiar s-a exprimat în cercul său de cunoscuţi atât din segmentul politic, cât şi din cel privat că «eu, primar al Ploieştiului, nu merit şi eu o casă în cartierul Albert?». Cei doi au încheiat în formă autentică o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare între SC Asesoft International SA şi SC Bipress SRL, contra sumei de peste un milion de lei pe care Bădescu Iulian nu a plătit-o niciodată. (...) Totodată, în schimbul acestui imobil oferit drept mită de Sebastian Ghiţă, Bădescu Iulian în calitate de primar a acceptat să sponsorizeze anual cu suma de 500.000 euro din fondurile Primăriei Ploieşti, echipa de baschet CSU Asesoft", arată martorul în cauză.
Procurorii DNA Ploieşti i-au trimis, miercuri, în judecată pe deputatul Sebastian Ghiţă şi pe Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploieşti, aceştia fiind acuzaţi de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, respectiv luare de mită şi abuz în serviciu.

Bătran, arestat după ce a întreţinut relaţii sexuale cu două fetiţe de 5 şi 6 ani

Un bărbat de 67 de ani, din judeţul Iaşi, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două fetiţe în vârstă de cinci şi şase ani şi că a produs material pornografic cu acestea, a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de viol şi pornografie infantilă. Procurorii DIICOT l-au reţinut pe Ion Holban, 67 de ani, din localitatea Ţigănaşi, care a fost arestat preventiv, ieri, de Tribunalul Iaşi, fiind cercetat pentru "viol" şi "pronografie infantilă". "În cauză există suspiciunea rezonabilă că din primăvara anului 2015 până în luna iunie 2015, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Holban Ion a ademenit în locuinţa sa două minore în vârstă de cinci şi şase ani, a întreţinut relaţii sexuale cu minorele şi a produs material pornografic profitând de imposibilitatea acestora de a-şi exprima voinţa“, arată DIICOT.
Potrivit primarului din Ţigănaşi, Iulian Chirilă, cele două fete provin dintr-o familie dezorganizată, fiind lăsate adesea singure acasă. Sursa citată, a precizat că fetele au fost cele care au povestit asistentului social din comună, în urmă cu şase săptămâni, că au fost abuzate de un bărbat din comună, iar asistentul social a depus plângere la Poliţie şi i-a sesizat şi pe reprezentanţii primăriei. Bărbatul locuieşte singur în comună, fiind divorţat şi având, la rândul său, mai mulţi copii care sunt căsătoriţi şi mutaţi la casele lor. El a lucrat ca tractorist în satele din comună.

Fostul preşedinte îşi scrie memoriile

Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la B1 Tv, că a început să scrie un volum de memorii despre cei zece ani ai mandatului său de preşedinte, susţinând că vrea să termine cartea în primăvara anului viitor. "Da, am început, am planul lucrării, am o schiţă. Am început să vorbesc în faţa unui microfon. Nu mă ajută nimeni pentru că oferte sunt foarte multe, dar nu aş vrea să fie cunoscut conţinutul înainte să termin”, a afirmat Băsescu. El a spus că vrea să fie un volum citibil, care va începe de la momentul candidaturii sale pentru primul mandat de preşedinte, în 2004. "Încep de la campania electorală din 2004, memorii ca preşedinte. Aş vrea să fie o carte generală a mandatului de 10 ani, memorii, adică ce îmi aduc eu aminte şi susţinute cu trimiteri la documente. Deci, exact lucrurile cum le-am văzut eu (...). Încep de la cum am ajuns eu candidat în 2004”, a precizat Băsescu. El a adăugat că gradul de sinceritate va fi "sută la sută", arătând că ceea ce nu se poate spune nu o să scrie. "Aş vrea ca volumul să fie citibil. Nu aş vrea să fac un volum de 500 de pagini, s-ar putea scrie. Dar intenţionez, pe urmă, să dezvolt un volum separat pe probleme de securitate naţională, pentru probleme economice, aşa cum le-am văzut eu”, a mai spus Traian Băsescu, arătând că volumul va respecta "calendarul evenimentelor". Fostul şef al statului a mai afirmat că acest volum va supăra mulţi oameni, însă "nu pe toţi". El a mai precizat că nu a citit volumele lansate de Klaus Iohannis şi nici pe cele ale lui Ion Iliescu.

Dragnea: Traian Băsescu este un om în vârstă, nefericit

Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a afirmat, ieri, în replică la atacurile fostului preşedinte Traian Băsescu, că acesta este "un om în vârstă şi nefericit". "Traian Băsescu este un om în vârstă , nefericit, din multe motive şi de viaţă şi sentimentale. Poate dumnealui este obişnuit la PMP ca ei între ei să se dea cu capul de pereţi. Noi avem altfel de relaţii civilizate, de prietenie, de oameni normali", a spus Liviu Dragnea, întrebat în legătură cu afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia dacă el era premier Dragnea "era dat cu capul de toţi pereţii sau demisiona". Referitor la decizia criticată de Traian Băsescu de a chema miniştrii PSD pentru a da explicaţii la partid, Liviu Dragnea a mai spus că decizia este normală atâta vreme cât partidul este cel care decontează electoral acţiunile Guvernului.
"Pe de altă parte, este o atitudine cu care este de acord şi Victor Ponta pentru că e normal să fie aşa. Partidul este cel care susţine acest Guvern, pe lângă alte partide din coaliţie. Partidul este cel care decontează tot ce face un Guvern şi participă în alegeri", a spus Dragnea.
Traian Băsescu a declarat că premierul Victor Ponta va fi în situaţia de a lua aprobări de la PSD pentru orice şi că este inadmisibil că Liviu Dragnea le cere miniştrilor să aibă un anumit comportament, susţinând că dacă era el premier ori demisiona, ori Dragnea era “dat cu capul de toţi pereţii”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.