Național

Trai de lux în canalele din Bucureşti

Ziarul de Vrancea
21 iul 2015 1408 vizualizări
Oamenii străzii care locuiesc în sistemul de canalizare din apropierea Gării de Nord au făcut avere de traficul de droguri n potrivit anchetatorilor, ei şi-au amenajat în canal adevărate locuinţe de lux, cu canapele din piele şi televizoare de ultimă generaţie n într-o baracă au improvizat şi o piscină n şeful grupării, Bruce Lee, îşi construia o vilă dar prefera să trăiască în canal

Poliţiştii antidrog şi procurorii DIICOT au ridicat, ieri, după ce au descins în canalizarea care leagă Gara de Nord de Grozăveşti, săbii, droguri, bani şi mai multe tablori despre care se bănuieşte că ar fi fost furate. Conform anchetatorilor, poliţiştii şi procurorii au descins atât în canalizarea care leagă Gara de Nord de cartierul studenţesc Grozăveşti, cât şi la cinci adrese, între care şi o vilă care aparţine liderului oamenilor străzii, Florin Hora, zis Bruce Lee. La percheziţii s-au găsit zece săbii, 3.000 lei, 30 de tablouri posibil furate, zece grame de heroină, un laptop, două unităţi de PC, 11 televizore, două DVD-uri, două flexuri, două bormaşini şi două ferăstraie electrice.
Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că acţiunea a vizat destructurarea unei grupări de traficanţi de droguri de mare risc, formată din persoane fără adăpost şi coordonată de Florin Hora, în vârstă de 41 de ani, un lider al oamenilor străzii. Acesta este suspectat că ar fi înfiinţat o grupare de trafic de heroină, metadonă şi ecstasy, formată exclusiv din persoane fără adăpost, care stau în canalele din zona Gării de Nord.
"Reţeaua de traficanţi, formată din 23 de persoane, avea un stil de viaţă parazitar şi acţiona preponderent în zona Gării de Nord şi a cartierului Grozăveşti, fiind condusă de un bărbat, de 41 ani, bănuit că a obţinut folose materiale însemnate din activitatea ilicită", arată Poliţia Română.
Hora ar fi acumulat o avere considerabilă, care i-ar fi permis chiar să-şi construiasă o vilă, acesta preferând însă să stea în continuare în canal, pentru a-şi putea coordona oamenii. În plus, în urma percheziţiilor, poliţiştii au stabilit că şi unii dintre membrii grupării conduse de Florin Hora au o situaţie financiară bună, cu toate că locuiesc în canalizarea de la Gara de Nord. Aceştia şi-au amenajat în canal adevărate locuinţe de lux, cu canapele din piele şi televizoare de ultimă generaţie.
Într-o baracă amenajată de oamenii străzii, poliţiştii au descoperit şi o piscină improvizată, iar în canal s-a găsit un seif despre care se bănuieşte că era folosit pentru păstrarea bunurilor de valoare furate.
Ancheta a fost începută în urmă cu aproximativ un an, după ce mai mulţi oameni ai străzii au fost prinşi în flagrant, în timp ce vindeau stupefiante.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.