Național

Adrian Severin, anchetat pentru spălare de bani

Ziarul de Vrancea
17 iul 2015 772 vizualizări
Acuzaţiile DNA se adaugă celor mai vechi de luare de mită şi trafic de influenţă

Adrian Severin a fost la DNA, vineri, în dosarul în care sunt urmăriţi doi dintre asistenţii săi din perioada în care a fost europarlamentar. El a declarat că au fost extinse cercetările în cazul său pentru complicitate la spălare de bani şi i s-a pus sechestru pe conturi, inclusiv pe cel de salariu.
"S-a extins în sensul că de data asta nu sunt autor, slavă Domnului, sunt complice la faptul că cei care au primit bani pe studii (pentru studiu, n.r.) au făcut alte contracte, cu alţii, nu cu mine, şi că prin aceste alte contracte s-ar fi dorit să se spele bani proveniţi de la mine (...) Acuzaţiile sunt de complicitate la spălare de bani, de complicitate cu aceste firme", a declarat Adrian Severin. Fostul europarlamentar a precizat că ar fi vorba de aproximativ 500.000 de lei, dar a arătat că aceşti bani nu au ajuns la el.
În acelaşi dosar, procurorii DNA au extins urmărirea penală faţă de Anne Jugănaru şi Florin Abraham, asistenţi ai lui Adrian Severin când acesta era europarlamentar, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată. Potrivit procurorilor, în perioada martie 2007 - noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanţă cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.
În aceeaşi perioadă, Adrian Severin, cu intenţie şi în urma înţelegerii cu suspecţii Anne-Rose-Marie Jugănaru, Florin-Leontin Abraham şi o altă persoană, a acţionat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul PE, prin transferuri succesive ale sumei totale de 586.350 lei, efectuate de către societăţile din grup către o fundaţie, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire şi instruire a personalului.
Pe 11 septembrie 2013, Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale PE, în sprijinul intereselor unor presupuse firme.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.