Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Viitorul ambasador al SUA în România, audiat în Senat

Ziarul de Vrancea
16 iul 2015 659 vizualizări
Diplomatul Hans G. Klemm, nominalizat în funcţia de ambasador al SUA în România pe 24 martie, urmează să fie audiat, marţi, 21 iulie, în Senatul american.

Astfel, de la ora locală 2:30 (21:30, ora României), urmează să fie audiaţi Paul Wayne Jones, nominalizat pentru postul de ambasador în Polonia, Hans G. Klemm, propus pentru România, Kathleen Ann Doherty, pentru Cipru, şi James Desmond Melville Jr., pentru Estonia.
Preşedintele american, Barack Obama, l-a nominalizat, pe 24 martie, pe Hans G. Klemm în funcţia de ambasador în România, conform unui comunicat al Casei Albe.
Hans G. Klemm, un diplomat de carieră, este consilier al subsecretarului pentru Management la Departamentul de Stat, o funcţie pe care o deţine din ianuarie 2015. Anterior, în perioada 2012-2015, el a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012). Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010, şi ofiţer de rangul doi pentru Afaceri Economice la Ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006, el a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea carierei în Biroul pentru Resurse Umane. Între 2000 şi 2001, Klemm a fost director adjunct al Biroului pentru UE şi Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri europene şi eurasiatice. Klemm a ocupat şi poziţii în Germania, Japonia, Coreea de Sud şi Trinidad Tobago, în cadrul Departamentului de Stat. Este absolvent al Universtăţii Indiana şi are o diplomă de master la Universitatea Stanford.
Ultimul ambasador american în România a fost Mark Gitenstein, care şi-a încheiat mandatul la 14 decembrie 2012.

Gabriel Cotabiţă, externat din spital

Gabriel Cotabiţă a fost externat ieri, după 27 zile de spitalizare, într-o stare mult ameliorată faţă de momentul internării, după transferarea acestuia de la Spitalul Floreasca. "Din punct de vedere neurologic şi psihologic, este net ameliorat. Va reveni la control periodic sau ori de câte ori va fi nevoie", a spus directorul medical al spitalului, Dana Safta. Ea a adăugat că Gabriel Cotabiţă a stat internat la Spitalul Elias ca orice pacient asigurat în sistemul naţional de asigurări şi toate serviciile de care a beneficiat au fost gratuite.
"În orice caz, noi, cei din Elias, nu putem spune decât felicitări celor de la Spitalul Floreasca. Suportul iniţial, în starea lui dramatică, a fost oferit de ei şi dacă acolo nu s-ar fi putut realiza ajutorul din primul moment, nu s-ar fi ajuns la niciun fel de recuperare. Deci Gabriel Cotabiţă a avut noroc. A avut noroc în primul rând la Spitalul de Urgenţă, la noi făcându-se perioada aceasta de recuperare şi de stabilizare a stării lui", a mai spus Dana Safta.
Ea a precizat că, din punct de vedere cardiologic, Gabriel Cotabiţă este purtător de defibrilator automat, pentru prevenirea recurenţei aritmiilor severe, iar psihic şi neurologic are un status net ameliorat faţă de internare.
Gabriel Cotabiţă a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca în 8 mai, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală.
Cotabiţă a fost transferat, pe 16 iunie, la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare.

Un deputat PNL a accidentat mortal un bărbat

Deputatul liberal Vasile Horga a accidentat mortal cu maşina, miercuri seară, pe DN 17, în judeţul Dâmboviţa, un bărbat care a încercat să traverseze strada prin loc nepermis. Potrivit unor surse judiciare, parlamentarul liberal, aflat la volanul autoturismului său personal, a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 60 de ani. Accidentul a avut loc miercuri seară, iar în momentul impactului pietonul încerca să traverseze drumul în apropierea sediului primăriei din localitatea Ulmi.
Testul de alcoolemie făcut de poliţişti la locul accidentului a indicat că parlamentarul nu consumase alcool. Cercetările în acest caz au fost preluate de Parchetul instanţei supreme, având în vedere că Horga este parlamentar.
Vasile Horga, în vârstă de 61 de ani, este vicepreşedinte al PNL Dâmboviţa şi profesor la Universitatea din Târgovişte. El se află la al doilea mandat de parlamentar, în perioada 2000 - 2004 fiind senator din partea PRM.

Predoiu: Ce vrea Ponta este neconstituţional

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a calificat drept neconstituţională propunerea avansată de Ponta referitoare la existenţa unui acord cu preşedintele Iohannis pentru desemnarea unui premier tot din coaliţia de guvernare, în eventualitatea demisiei sale. "Propunerea arată că premierul Victor Ponta nu a înţeles nimic din votul de anul trecut, de la alegerile prezidenţiale, iar din punct de vedere juridic şi constituţional demonstrează pe deplin nivelul de cunoştinţe pe care premierul Victor Ponta, jurist de altfel, îl are", a afirmat ieri Cătălin Predoiu, precizând că o astfel de propunere contravine prevederilor Constituţiei.
Întrebat dacă, în eventualitatea demisiei lui Victor Ponta, PNL poate reuni o majoritate parlamentară pentru a numi un nou premier, Cătălin Predoiu a afirmat că, potrivit copreşedinţilor partidului, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, există negocieri politice şi, la momentul potrivit, PNL va fi pregătit de guvernare.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, într-o emisiune tv, că şi-ar da demisia de la şefia Guvernului dacă următorul premier ar fi tot din coaliţie şi dacă ar exista în prealabil un acord scris în acest sens, semnat cu preşedintele Klaus Iohannis. El a menţionat totodată că vrea să-şi ducă mandatul la bun sfârşit.

Fostul ministru Cristian David, trimis în judecată pentu luare de mită

Fostul ministru al Internelor Cristian David a fost trimis în judecată, ieri, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzău în favoarea unei persoane care revendica un teren. În acelaşi dosar, procurorii i-au mai trimis în judecată pe Marian Cristinel Bîgiu, fost prefect al judeţului Buzău pentru spălare de bani şi pe Valeriu Roger Niţescu, şeful de cabinet al lui David, la data faptelor pentru trafic de influenţă, spălarea banilor şi complicitate la luare de mită.
Cauza va fi judecată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cristian David este acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Potrivit rechizitoriului, fostul ministru Cristian David a primit banii, în februarie 2008, prin intermediul lui Roger Niţescu, de la o persoană care l-a denunţat ulterior la DNA. Conform rechizitoriului, pentru a masca originea sumelor primite drept mită au fost încheiate mai multe contracte de vânzare- cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea faptelor.
Procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale fostului ministru David şi a celorlalţi trei inculpaţi.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.