Național

Stolojan: Majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari, ”o mare măgărie”

Ziarul de Vrancea
9 iul 2015 551 vizualizări
Fostul premier Theodor Stolojan critică majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari, spunând că este ”o mare măgărie”, care demonstrează că în România politica se face în continuare "la plesneală". Fostul premier Theodor Stolojan a declarat, la RFI, că devine îngrijorat de "restaurarea unor privilegii".

"Personal, mi se pare o mare măgărie ca un premier în funcţiune, în ultima zi, pentru că astăzi îşi începe mandatul premierul Ponta, deci ca în ultima zi să dai o asemenea Ordonanţă de Urgenţă! Asta nu face decât să confirme că, din păcate, suntem din nou în etapa politicii la plesneală, care pe care, care poate face. Am început să devin îngrijorat de restaurarea unor privilegii. Vreau să mă înţelegeţi bine, toată lumea vorbeşte că sectorul public trebuie să aibă o altă salarizare, care să aducă oameni competenţi şi în sectorul public, dar nu începi în primul rând cu miniştrii. Şi nu e vorba numai de 48 de funcţii de demnitar, pentru că de exemplu, toate indemnizaţiile primite de şefii cultelor din România, începând de la patriarh, arhiepiscopi, mitropoliţi, episcopi sunt corelate cu indemnizaţiile pe care le primesc miniştrii şi preşedintele ţării. Deci nu începi întâi cu vârful. Putea să aibă răbdare domnul prim-ministru care azi nu mai e în funcţiune, putea să aibă răbdare, până când, aşa cum a promis ministrul Muncii, se va ieşi cu un proiect care să revadă întregul sistem de salarizare pentru sectorul public din România", a declarat europarlamentarul Theodor Stolojan. În opinia acestuia, "argumentul cu corupţia, cu salariile mici este din nou o ipocrizie incredibilă”.
”Am văzut foarte limpede - avem cazuri de corupţie în justiţie, unde salariile sunt cu mult peste media din sectorul public. Deci, suntem în etapa politicii la plesneală. A început cu pensii speciale, denumite indemnizaţii speciale pentru parlamentari, s-a trecut pe urmă la pensiile pentru militari, acum înţeleg că s-a depus un proiect de lege în Parlamentul României, pentru a se da pensii speciale şi la primari, preşedinţi de Consilii Judeţene. Deci suntem în etapa politicii la plesneală, care apucă, cine poate bate un cui în coşciug", a adăugat Stolojan.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 1256 zile, 18 ore, 1 minut, 53 secunde
Maaareee nesimtit ! Parazitul asta sta dintotdeauna pe bani publici, n-a produs in viata lui una de-un leu, acuma incaseaza lunar vreo 30 de mii de Euro de la Parlamentul European si ii critica oe citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.