Național

MOZAIC STIRI NATIONALE:Avertizare a Centrului pentru Combaterea Antisemitismului:Moscheea din Bucureşti, un centru pentru susţinerea terorismului

Ziarul de Vrancea
8 iul 2015 706 vizualizări
"S-a demonstrat în întreaga lume că moscheile şi universităţile islamice sunt implicate frecvent în activităţi de promovare şi susţinere a terorismului, a antisemitismului şi a violenţelor împotriva evreilor şi creştinilor", spune liderul organizaţiei

Moscheea care ar urma să fie construită în Bucureşti riscă să fie folosită de grupuri fundamentaliste islamice ca centru pentru susţinerea terorismului, a atitudinilor antisemite şi anticreştine, avertizează Centrul pentru Combaterea şi Monitorizarea Antisemitismului din România (MCA).
"Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului lansează un avertisment privind încercări probabile de a transforma acest proiect ambiţios într-un centru folosit de elemente radicale islamice ca bază regională pentru activităţi antisemite, anticreştine, antidemocratice şi teroriste", afirmă Maximillian Marco Katz, directorul fondator al MCA România. "S-a demonstrat în întreaga lume că moscheile şi universităţile islamice sunt implicate frecvent în activităţi de promovare şi susţinere a terorismului, a antisemitismului şi a violenţelor împotriva evreilor şi creştinilor", atrage atenţia Marco Katz.
MCA îndeamnă Guvernul României să nu iniţieze proiectul privind construirea complexului cultului musulman "fără a investiga mai întâi sursele de finanţare" şi entităţile aflate în spatele acestei iniţiative.
Anterior, şi fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat proiectul de construire a celei mai mari moschei din Europa la Bucureşti, considerând că aducerea studenţilor musulmani în ţară reprezintă "cel mai mare risc".

Muftiul Murat: În micile moschei vin predicatori cu probleme

Pe de altă parte, muftiul Iusuf Murat a declarat, ieri, pentru Hotnews că motivul pentru care se doreşte construirea cat mai rapidă a unei moschei la Bucureşti este faptul că, în Capitala, 90% dintre cele peste 17 moschei nu sunt autorizate de Secretariatul General pentru Culte. Potrivit muftiului Murat, nu se ştie ce se predică în aceste moschei în care vin “numai predicatori care au făcut probleme”, o parte dintre ei fiind chiar expulzaţi. Cu alte cuvinte, susţine Murat, ridicarea unei mari moschei în Bucureşti ar descuraja predicile islamiste radicale. De asemenea, muftiul a declarat că un alt stat european va construi cea mai mare moschee din Uniunea Europeană, cu o suprafaţă de 78.000 de metri pătraţi, semnificativ mai mare decat cea care ar putea fi construită la Bucureşti cu o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi.

Site-ul serialepenet.ro, care difuza ilegal seriale, închis de autorităţi

Site-ul serialepenet.ro, care difuza ilegal seriale, a fost închis de autorităţi, domeniul acestuia fiind sechestrat din cauză că face obiectul unei cauze penale. Pe site-ul www.serialepenet.ro este în prezent publicat un mesaj al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, poliţiştii au făcut percheziţii, marţi, la o firmă din judeţul Mureş şi la persoane suspectate că au pus pe site-uri de streaming filme şi muzică, care puteau fi descărcate contra cost, prejudiciul produs prin evaziune şi spălare de bani fiind de jumătate de milion de lei, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, anchetatorii au adus două persoane la audieri şi au ridicat mai multe calculatoare şi unităţi de stocare a datelor.
Pe de altă parte, în anul 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să sesizeze Poliţia cu privire la 42 de site-uri care difuzau filme şi seriale fără să respecte legislaţia audiovizualului şi fără să deţină drepturile pentru conţinutul transmis. Totuşi, CNA nu are un control direct asupra conţinutului difuzat pe internet. Acesta a fost motivul pentru care CNA a decis să sesizeze Poliţia în cazul celor 42 de site-uri, între care se număra şi serialepenet.ro.

Ordonanţă de urgenţă: Lefurile lui Iohannis şi Ponta aproape se triplează

Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale. Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru. Majorările vor fi aplicate începând cu luna august a acestui an.
În prezent, preşedintele ţării este remunerat lunar cu aproximativ 6.500 lei net, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi prim-ministrul - cu 6.184 lei net, vicepremierul - cu circa 5.800 lei net, iar ministrul - cu 5.350 lei net.
Premierul interimar Gabriel Oprea a anunţat anterior că indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii vor fi majorate începând cu luna august, în baza unei ordonanţe aprobate de Guvern, iar cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului.

Mihai Răzvan Ungureanu, învestit şef al SIE

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost învestit, ieri, în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), la ceremonie participând preşedintele Klaus Iohannis.
Mihai-Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe între anii 2004-2007 şi director al Serviciului de Informaţii Externe al României în perioada 2007-2012. El a fost premier în perioada februarie-aprilie 2012, când Guvernul condus de el a căzut după 78 de zile de mandat, în urma moţiunii de cenzură a opoziţiei.

Ioan T. Morar, despăgubit de CEDO pentru condamnarea în procesul cu Gaetan

Jurnalistul Ioan T. Morar a fost despăgubit de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru condamnarea dispusă împotriva sa în procesul care i-a fost intentat de Victor Gaetan. El a fost dat în judecată, în 2004, de Victor Gaetan, care era consilier al Liei Roberts, candidată la alegerile prezidenţiale de atunci, pentru publicarea unor articole privindu-l pe acesta, în Academia Caţavencu. Morar a publicat, în februarie - martie 2004, o scrisoare trimisă de Eugen Ionescu lui Mircea Eliade, prin care îl avertiza că Gaetan ar fi lucrător al Securităţii, alături de mai multe comentarii pe acest subiect.
În aprilie 2004, Gaetan a făcut plângere împotriva a trei juralişti de la Academia Caţavencu, printre care şi Morar, acuzându-i de defăimare. Ioan T. Morar a fost achitat în primă instanţă, însă, pe 23 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat să-i plătească daune morale de 10.000 de dolari lui Gaetan, plus 16.000 de dolari cheltuieli de judecată. Tribunalul a hotărât că jurnalistul a comis o faptă de defăimare cu "intenţie indirectă".
Ioan T. Morar s-a plâns la CEDO, invocând articolul 10, privind libertatea de exprimare, din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Curtea i-a dat dreptate şi a hotărât, marţi, ca jurnalistul să primească 18.445 de euro cu titlu de daune materiale şi 6.000 de euro cu titlu de daune morale.

Suspiciunea de plagiat în doctoratul lui Oprea, neconfirmată

Suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea nu poate fi confirmată, a stabilit, ieri, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, singurul organism abilitat pentru soluţionarea acestor sesizări la nivel naţional, potrivit Ministerului Educaţiei. Conform sursei citate, lucrarea a fost analizată de "specialişti recunoscuţi şi de prestigiu în domeniul juridic", în urma solicitării Consiliului Naţional de Etică.
În 2 iulie, Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a anunţat că va examina suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne şi premier interimar, în urma unor dovezi apărute în presă.

PMP se delimitează de declaraţiile Elenei Udrea privindu-l pe Radu Mazăre

PMP Constanţa se delimitează ”în totalitate” de afirmaţiile făcute, marţi, de Elena Udrea, potrivit cărora în Mamaia şi Constanţa se simte lipsa lui Radu Mazăre de la Primărie, şi precizează că aceasta a dat declaraţiile respective ”în calitate de turistă”.
Reprezentanţii PMP au arătat, ieri, într-un comunicat de presă, că declaraţiile ”doamnei deputat independent Elena Udrea” privind ”meritele gruparii Mazăre-Constantinescu” la dezvoltarea municipiului şi a judeţului Constanţa au fost făcute ”în calitate de turistă” şi nu reprezintă punctul de vedere al constănţenilor. ”Considerăm că gruparea Mazăre-Constantinescu este cea care a făcut cel mai mare rău constănţenilor şi a blocat dezvoltarea, atât a municipiului cât şi a judeţului. Dacă astăzi, municipiul (şi staţiunea Mamaia) cât şi judeţul arată deplorabil, este tot vina gruparii Mazăre-Constantinescu, deoarece cei care conduc azi Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa sunt oamenii de casă ai acestora şi sunt crescuţi politic de PSD. PMP Constanţa va rămâne un adversar de temut al grupării Mazăre-Constantinescu şi se va bate pentru constănţeni până la înlăturarea întregii grupări din structurile administraţiei locale şi judeţene”, se precizează în comunicatul semnat de vicepreşedintele PMP, Claudiu-Iorga Palaz.
Elena Udrea a declarat, marţi, la Constanţa, că ”se vede” lipsa lui Radu Mazăre de la Primărie, în special în staţiunea Mamaia, care ”nu mai arată ca anul trecut”, dar şi în oraşul Constanţa, ea spunând şi că a constatat că toate lucrările începute în mandatul său de ministru sunt blocate.

Cod roşu de caniculă în judeţele Arad şi Bihor

Meteorologii au emis, ieri, avertizare Cod roşu de caniculă, valabilă pe tot parcursul zilei în judeţele Arad şi Bihor, în timp ce în restul ţării au rămas în vigoare avertizările de Cod galben şi Cod portocaliu de disconfort termic.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în judeţele Arad şi Bihor, se înregistrau temperaturi maxime de 38 — 39 de grade, apropiindu-se de recordurile absolute de temperatură ale regiunii. Valul de căldură va persista şi pe parcursul zilei de astăzi, în regiunile sudice şi sud-estice, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din vestul ţării.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.