Național

Ponta cheamă "oamenii de bine" să apere Guvernul în ziua moţiunii

Ziarul de Vrancea
10 iun 2015 573 vizualizări
PNL a renunţat la protestul anunţat pentru vineri după ce PSD va organiza, în aceeaşi zonă, o "contamanifestaţie"

Premierul Ponta i-a cerut ieri vicepremierului Gabriel Oprea, responsabil cu ordinea publică, să "aibă grijă" ca vineri, când va fi dezbătută moţiunea de cenzură, toată lumea să respecte legea, cu referire la mitingurile politice anunţate. Solicitarea premierului a fost formulată în edinţa de miercuri a Guvernului, la câteva minute după ce PNL a anunţat că renunţă la lanţul uman care ar fi urmat să fie organizat vineri la Palatul Parlamentului.
"Sper ca bătăliile politice să nu se ducă în alte zone. De exemplu, sunt absolut convins că vineri, la moţiunea de cenzură, bătălia politică va fi doar în Parlament, sportul la stadion şi aşa mai departe. Fac apel la toată lumea să respectăm legea, să fim raţionali", a spus Ponta. Şeful Guvernului a cerut miniştrilor să fie prezenţi, vineri, în Parlament pentru moţiunea de cenzură, spunându-le că oricum moţiunea nu va trece şi Guvernul îşi va continua activitatea.

"Nu dorim să fim părtaşi la evenimente ca acelea din iunie 1990"

Anterior, PNL a anunţat că renunţă la lanţul uman care ar fi urmat să fie organizat vineri la Palatul Parlamentului, în condiţiile în care în aceeaşi zi, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc Primăria Capitalei a aprobat şi un miting al PSD. ”Nu dorim să fie incidente şi nu dorim să fim părtaşi la evenimente ca acelea din iunie 1990 pentru că, din toate informaţiile pe care le aveam, ne aşteptam la acest lucru”, a spus  copreşedintele PNL, Vasile Blaga.
Marţi seară, Vasile Blaga spunea, la Gândul Live, că liberalii au avut parte de o ”surpriză”, constatând că Primăria Capitalei a aprobat şi organizarea unui miting PSD în aceeaşi zi, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc. "Surpriză la Primăria Generală a Capitalei: două mitinguri, au venit şi pesediştii. Şi atunci apucă-te şi împarte în două cercul din jurul Parlamentului, pe partea dinspre Academie cei care ne susţin pe noi şi proiectul nostru, pe partea cealaltă ei. Incredibil. Spre Parcul Izvor, PSD-ul, aşa a zis domnul Oprescu, şi noi pe partea cealaltă. Ăsta este Victor Ponta. Pe de o parte ne ameninţă, să încerce să-i timoreze pe cei mai slabi de înger, pe de altă parte îşi trimite trupele să facă o contramanifestaţie", afirma liderul liberal.
Rovana Plumb, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, afirma duminică, în conferinţă de presă, că PSD nu intenţionează să organizeze contraproteste la acţiunile anunţate de PNL ca reacţie la refuzul lui Ponta de a demisiona.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.