Național

Premierul, ultimul "trofeu" al luptei anticorupţie

Ziarul de Vrancea
5 iun 2015 533 vizualizări
Victor Ponta a fost pus sub învinuire în dosarul senatorului Şova u el este acuzat de fals, conflict de interese şi spălare de bani u preşedintele i-a cerut demisia, dar Ponta a refuzat să facă acest pas u este pentru prima dată cand un premier în funcţie este pus oficial sub învinuire

Săptămana s-a încheiat furtunos pentru scena politică romanească. Premierul Victor Ponta a fost pus sub învinuire de către DNA. El este acuzat de fals, conflict de interese şi spălare de bani în dosarul care îl priveşte pe senatorul Dan Şova, unul din prietenii intimi ai şefului Executivului. În acest context, preşedintele ţării la convocat pe premier în jurul pranzului la Cotroceni şi i-a solicitat demisia. La scurt timp, şeful statului a ţinut şi scurtă conferinţă de presă în care a anunţat că îi cere lui Ponta să părăsească Palatul Victoria. "Astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat public că primul-ministru Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru Romania ca primul-ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru Romania, cel mai rău lucru care s-ar putea întampla acum este o criză politică. Avand în vedere toate acestea, solicit demisia primului-ministru Victor Ponta", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni."Aceste consideraţiuni şi solicitarea de demisie le-am comunicat primului-ministru într-o discuţie pe care am avut-o acum cateva minute", a precizat Iohannis. Reacţia lui Ponta nu s-a lăsat prea mult aşteptată. "Am avut cu preşedintele Iohannis o discuţie instituţională extrem de corectă şi civilizată! Respect poziţia sa publică, dar am fost numit în funcţie de Parlamentul Romaniei şi doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituţionale este esenţială pt societatea noastră şi în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului şi a cetăţenilor acestei ţări! Asta ar însemna dictatură şi cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pt noi toţi!", a scris Ponta pe Facebook. Mai mult, toţi liderii PSD din ţară au făcut zid în jurul lui Ponta şi i-au cerut să nu demisioneze. Într-un interviu acordat de Iohannis televiziunii publice a spus că el crede că premierul va demisiona. "Mi-a spus că se va gandi (la solicitarea privind demisia-n.r.). Se va sfătui, probabil, cu colegi din partid şi va lua, în consecinţă, o decizie. Eu cred şi sper ca decizia să fie demisia", a spus Iohannis, într-un interviu acordat după discuţia cu Ponta de la Cotroceni. În ceea ce priveşte anunţul lui Ponta că nu va demisiona, Iohannis a afirmat: "Aceste declaraţii la cald sau la fierbinte, putem să spunem în această situaţie, trebuie luate cu anumită rezervă. Eu sunt convins că este nevoie de o zi sau două în care lucrurile se decantează, se clarifică şi, sper, în cursul săptămanii viitoare, să avem un deznodămant al acestei etape din criza politică".

Apel la toţi deputaţii să susţină această solicitare a DNA

Liderul liberal Ludovic Orban a spus, ieri, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, care a decis să trimită solicitarea DNA în cazul lui Victor Ponta la Comisia juridică, că PNL face apel către toţi deputaţii să susţină solicitarea de avizare a urmăririi penale a premierului. ”Facem apel la toţi deputaţii să susţină această solicitare a DNA. Nu e vorba de un vot la un deputat oarecare, e un vot la un deputat care deţine funcţia de prim-ministru”, a declarat Ludovic Orban, lider al Grupului PNL din Cameră. El a spus că obstrucţionarea justiţiei de către majoritatea parlamentară care sprijină Guvernul ar risca să prăbuşească imaginea Romaniei şi să pună în umbră toate eforturile justiţiei. ”Sperăm ca deputaţii din Comisia Juridică să nu facă ce au făcut senatorii în cazul lui Dan Şova (...) Am încredere că nu va prima un interes meschin de partid şi că vor prima interesele Romaniei”, a afirmat Orban. În ipoteza în care deputaţii decid să aprobe solicitarea DNA, preşedintele ţării îl poate suspenda pe Ponta din funcţie pe perioada cercetărilor.

Facturi făcute după metoda copy paste

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvarşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese. Conform sursei citate, în calitate de prim-ministru al Romaniei, Ponta l-a desemnat pe Dan Şova, în august 2012, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcţia de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor şi în luna martie 2014 ministru al Transporturilor. Victor Ponta a făcut aceste numiri în condiţiile în care premierul a beneficiat în trecut de foloase din partea senatorului Dan Șova, constand în sume de bani (în total aproximativ 250.000 lei) şi dreptul de folosinţă gratuită a unui autoturism."Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei şi 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenţii fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA „Șova şi Asociaţii” reprezentată de Șova Dan-Coman şi Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 - iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosinţă al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziţionat de SCA „Șova şi Asociaţii” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentand avansul şi alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei", conform DNA. Procurorii susţin că Ponta a falsificat 17 facturi prin metoda copy paste. Ponta a încercat să se dezvinovăţească şi a prezentat documente în care arăta că casa sa de avocatură nu a avut nici o legătură cu complexurile Turceni şi Rovinari. De altfel, procurorii arată că Ponta era legat de Şova şi nu de complexurile energetice.

Se închide cercul Ponta, Şova, Tăriceanu

La randul lui, senatorul Dan Şova a fost pus sub control judiciar, pentru 17 fapte de fals în înscrisuri, evaziune şi spălare de bani, acesta avand interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu mai multe persoane vizate în aceeaşi anchetă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începand din 5 iunie, faţă de Dan Coman şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi "Şova şi Asociaţii", în prezent senator, în dosarul privind acte asimilate corupţiei săvarşite la companiile energetice Turceni şi Rovinari, entităţi aflate sub aripa Guvernului, în legătură cu încheierea unor contracte de asistenţă juridică. Şova mai este acuzat că a primit nelegal mai multe contracte de la complexurile Turceni şi Rovinari în valoarea de aproape un milion de euro în perioada anilor 2007-2008. La vremea respectivă premier era Călin Popescu Tăriceanu, iar ministrul economiei Varujan Vosganian. Tăriceanu a ajuns preşedintele Senatului cu ajutorul PSD şi este un suporter înfocat al lui Şova şi Ponta.

Proteste în faţa Guvernului: „Ponta te iubesc, La beciul domnesc!”

Ieri după amiază, în capitală, cateva sute de oameni s-au strans în faţa Guvernului şi au protestat împotriva premierului Ponta. Manifestanţii strigau lozinci precum: „Ceauşescu n-a murit, este Ponta travestit” sau „Afară, afară, corupţia din ţară”. Unul dintre protestatari avea un afiş cu mesajul: „Ponta te iubesc, La beciul domnesc!”. La un moment dat în mulţime s-a infiltrat un bărbat mai în varstă cu o pancartă pe care scria: „Sus Ponta”. Lumea a început să-l huiduie, în timp ce jandarmii l-au scos din mulţime.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.