Național

Angajaţii au liber la vouchere de vacanţă

Ziarul de Vrancea
3 iun 2015 993 vizualizări
Deputaţii au aprobat ieri legislaţia care reglementează acordarea tichetelor de vacanţa u ele se acordă în limita a şase salarii medii pe economie, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale

Camera Deputaţilor a decis, ieri, ca angajaţii să primească vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie, regelemntările aprobate de către deputaţi urmand să fie aplicate în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Deputaţii au adoptat în acest sens, cu 303 voturi "pentru" şi 12 abţineri, Ordonanţa 8/2014 care modifică Ordonanţa de urgenţă 8/2009 privind acordarea vouchere-lor de vacanţă. Potrivit celor adoptate de deputaţi, toţi angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă. Pe de o parte, angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă. Vouchere de vacanţă vor fi folosite doar în turismul romanesc. De asemenea, se introduce un nou sistem, acela a emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic. Cele care sunt tipărite în suport electronic, cat şi cele pe suport de hărtie, vor fi utilizate doar în unităţi turistice autorizate de Auoritatea Naţională pentru Turism. Acest sistem de vouchere de vacanţă păstrează facilităţile fiscale oferite angajatorilor, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale. În plus, emiterea voucherelor de vacanţă rămane sub controlul Ministerului Finanţelor şi va permite intrarea pe piaţă a oricărui actor care respectă condiţiile. Toţi reprezentanţi grupurilor parlamentare au susţinut adoptarea acestor prevederi, arătand că relansează turismul romanesc. Camera Deputaţilor este for decizional. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari este obligatorie, a declarat, miercuri, ministrul Economiei Mihai Tudose, după adoptarea ordonanţei privind vouchere de vacanţă, arătand că prevederile vor intra în vigoare în 30 de zile de la promulgare.  Întrebat cînd ordonanţa va deveni aplicabilă, Tudose a precizat: "Termenele sunt de treizeci de zile de la promulgare. Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului prin ANT şi evident Ministerul Muncii va trebui să facă normele metodologice de aplicare, care vor fi făcute cat mai repede cu putinţă, poate nu stăm chiar în 30 de zile. Apoi va deveni aplicabilă". El a adăugat că salariaţii de la stat, bugetarii vor primi aceste vouchere, iar în privinţa angajaţilor de la societăţile private este opţionalîă primirea voucherelor. "În ceea ce priveşte salariaţii la stat, bugetarii vor primi aceste vouchere, la privat este opţional poate să primească voucher sau în continuare suma de bani, cel puţin anul acesta", a spus Tudose.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.