Național

Ponta a reuşit să-l scoată din sărite pană şi pe calmul Iohannis

Ziarul de Vrancea
14 mai 2015 726 vizualizări
in contextul scandalului defrişărilor, preşedintele a reacţionat dur la afirmaţiile premierului potrivit cărora apropiaţi ai Palatului Cotroceni s-au întalnit cu lobby-şti ai unei companii de prelucrare a lemnului n dacă informaţiile nu se confirmă, "premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii", a atenţionat Ioahnnis

Klaus Iohannis a cerut, ieri dimineaţă, directorului SRI să verifice de ce informaţii a beneficiat – dacă a beneficiat - premierul Ponta, privind o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său, cu procesatori de lemn.
Şeful statului a reacţionat, astfel, la Aeroportul Otopeni, la afirmaţia premierului Ponta potrivit căreia ”lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic”.
”Recunosc că am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informaţii de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn, şi lasă să se înţeleagă că ar exista un fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui”, a spus şeful statului, înainte de plecarea spre Milano. El a adăugat că acest lucru este ”surprinzător şi fals”. ”Am verificat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, şi nu a existat niciun fel de discuţii, nici cu lobby-işti şi nici măcar cu foşti colegi din PNL, pe această temă”, a mai spus preşedintele. El a continuat: ”Luând act de declaraţiile premierului de aseară (n.r. – miercuri seară), am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea premierul, dacă ele se confimă sau nu. Dacă se confimă, să se ia măsurile de urgenţă care se impun, şi dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta”.
Klaus Iohannis a anunţat că nu am vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.
Preşedintele a mai menţionat că, atunci când a retrimis Codul Silvic în Parlament, a existat un document pe care s-au bazat. ”Este documentul care ne-a fost transmis, fără să fie cerut, de către Consiliul Concurenţei, prin care ne-a atras atenţia că există riscul de infringement pentru România, există riscul să nu fie conformă legea cu legislaţia europeană”, a explicat şeful statului. "Eu nu mă joc cu legile României. Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi intervenit pentru această chestiune, la mine, oricum, nu, şi nici la nivelul Administraţiei Prezidenţiale”, a ţinut să mai transmită şeful statului.

Premierul: "100%, trafic de influenţă"

Lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, a afirmat, miercuri seară, liderul PSD, premierul Victor Ponta. ”Impresia mea e că preşedintele a trimis legea către parlament din partea unor binevoitori, în ghilimele, în special nişte liberali cu anumite interese strict private. Din PNL îi vedeţi zilele astea pe cei care se luptă cu toate puterile pe care le au în parlament pentru Holzindustrie. Evident că au nişte interese care sunt strict private”, a declarat Victor Ponta la B1 TV. El a precizat că are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie. Întrebat dacă este vorba în acest caz de trafic de influenţă, Ponta a răspuns în primă fază "100%", după care a precizat că nu el este cel care poate face încadrări juridice, insistând însă pe ideea că liderii liberali au avut întâlniri private cu reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer.
La remarca moderatorilor că Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei, din care rezultă că această instituţie a propus eliminarea pragului de 30% la comercializarea masei lemnoase, Ponta a răspuns: "Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer ?". El a adăugat însă imediat că a lucrat foarte bine cu membrii Consiliului Concurenţei, care este o instituţie certificată de Uniunea Europeană, şi că nu vrea să lanseze acuzaţii fără probe concrete.

Băsescu: "Ponta, vezi că mortul este în familia ta"

Fostul preşedinte Băsescu susţine, într-o postare pe Facebook, că premierul Ponta "încearcă să arunce mortul peste gardul Cotrocenilor" în chestiunea pădurilor şi că responsabilii pentru defrişările ilegale pot fi găsiţi în PSD. "Tata socru, fostul ministru al Agriculturii Ilie Sarbu, a patronat semnarea, în 2003, a unui contract pe zece ani cu austriecii de la Schweighofer. La semnarea contractului, şeful corpului de control era actualul premier, VV Ponta. Actualul director general de la ROMSILVA, domnul Adam Crăciunescu, protejat al lui tata socru, era secretar de stat, responsabil cu pădurile în Ministerul Agriculturii atunci când s-a semnat contractul cu austriecii. În 2013, când contractul pe zece ani al austriecilor a expirat, VV Ponta era prim ministru, Adrian Crăciunescu era director la ROMSILVA, iar tata socru devenise celebru samsar al codrilor şi terenurilor agricole ale României. Niciunul nu a făcut nimic pentru a pune frână lăcomiei austriecilor", a scris Băsescu. Fostul preşedinte arată că eventuale informaţii de la servicii pe acest subiect ar fi trebuit să ajungă simultan la premier şi preşedinte. "Mai mult, ticălosul plagiator şi mincinos face aluzie la faptul că, în susţinerile lui, are argumente primite de la servicii de informaţii, lucru absolut imposibil fără informarea simultană a preşedintelui, având în vedere magnitudinea subiectului", susţine Băsescu.
Potrivit lui Băsescu, Ponta ar încerca "să arunce mortul peste gardul Cotrocenilor", "profitând de faptul că preşedintele a fost suficient de inabil" să nu explice public motivul pentru care a retrimis Parlamentului pentru reexaminare legea de modificare a Codului Silvic. "Este drept că, dincolo de gardul Cotroceniului, se află şi sforarul Dan Mihalache, dar totuşi... Ponta, vezi că mortul este în familia ta, în administraţia ta şi în clientela ta politică, vezi Hrebenciuc, Adam, Ilie Sarbu etc..", mai scrie Băsescu.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.