Național

Trei lideri PSD, anchetaţi într-un dosar de corupţie la Suceava

Ziarul de Vrancea
7 mai 2015 938 vizualizări
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, este suspectat de abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar în care apar şi numele parlamentarilor PSD, Ovidiu Donţu şi Gavril Mîrza.

Procurorii DNA au făcut, ieri, percheziţii la Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, Primăria Fălticeni şi SC Drumuri şi Poduri Suceava, societate deţinută de CJ şi aflată în insolvenţă, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2003-2015. De asemenea, anchetatorii au percheziţionat şi sediile a mai multor firme.
Anchetatorii îl suspectează pe Nechifor de abuz în serviciu după ce ar fi susţinut atribuirea preferenţială a execuţiei unor lucrări în care CJ Suceava este autoritate contractantă, în vederea obţinerii de avantaje personale.
În acest scop, funcţionarii CJ Suceava ar fi fost convocaţi în biroul lui Nechifor, unde acesta, împreună cu Gavril Mîrza, fost preşedinte al CJ Suceava, l-ar fi recomandat pe Ovidiu Florin Mutescu pentru angajarea de contracte cu instituţii publice din judeţ. Astfel, cu susţinerea lui Nechifor şi Mîrza, firma lui Mutescu ar fi reuşit să acumuleze un portofoliu semnificativ de clienţi din mediul administraţiilor publice locale din judeţul Suceava.
În ce priveşte fapta de luare de mită, anchetatorii au date că Nechifor ar fi asigurat sprijinul SC Transporturi Auto Botoşani pentru câştigarea contractului având ca obiect executarea lucrărilor privind modernizarea DJ 178 llişeşti - Ciprian Porumbescu, în valoare totală de 28.520.000 de lei, întrucât ar fi primit sume de bani de la Iulian Conţac, coordonator informal al societăţii. În acest sens, susţin anchetatorii, Iulian Conţac le-ar fi oferit lui Cătălin Nechifor şi senatorului PSD Ovidiu Liviu Donţu, vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, suma de 20.000 de euro, pentru influenţarea membrilor comisiei de licitaţie în vederea acceptării ofertei SC Transporturi Auto SA Botoşani ca fiind cea mai avantajoasă.
Preşedintele CJ Suceava mai este suspectat şi de trafic de influenţă, după ce i-ar fi sprijinit pe administratorii unei firme să obţină un contract în valoare de peste 65 de milioane de lei.

Angajaţi la stat, cu conturile pline

De asemenea, Nechifor i-ar fi solicitat Monicăi Gubernat, membru în CNA propus de PSD, anularea unei decizii de retragere a licenţei de funcţionare a unei staţii radio din Gura Humorului, urmărind astfel să îşi asigure mediatizarea propriilor activităţi, au declarat surse judiciare.
Cătălin Nechifor are, conform declaraţiei de avere din 2013, trei terenuri, un apartament, două maşini şi şapte conturi şi depozite bancare în valoare de peste 55.000 de euro.
Senatorul PSD Ovidiu Donţu are împreună cu soţia şase apartamente în Suceava şi Botoşani, depozite bancare de 60.000 de lei şi 19.000 de euro, dar şi un credit de 15.000 de euro scadent în 2021.
Deputatul PSD Gavril Mîrza are, împreună cu soţia sa, două case în Suceava şi Cacica, terenuri însumând circa 7 hectare în Cacica şi Cajvana şi 207.448 lei în depozite bancare.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.