Național

Iliescu pe blog: Nu am confirmat existenţa unei închisori ilegale a CIA

Ziarul de Vrancea
27 apr 2015 433 vizualizări
Fostul preşedinte neagă faptul că pe teritoriul Romaniei ar fi existat un centru de detenţie american, dar textul său lasă loc de interpretări

Fostul preşedinte Ion Iliescu a scris, ieri, pe blog, că e ”neplăcut suprins” de modul în care au fost reflectate afirmaţiile sale pentru ”Der Spiegel”, susţinând că nu a confirmat în niciun fel existenţa unei închisori ilegale a CIA în România, închisoare unde s-ar fi aplicat tehnici precum tortura. ”Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existenţa unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că, dacă aş fi ştiut ce destinaţie are facilitatea solicitată de partea americană, aş fi luat, cu siguranţă, o altă decizie. Ştiind ceea ce aprobasem - acordarea unui sediu pentru reprezentanţa CIA în România-justifică faptul că, în toţi aceşti ani, am negat existenţa unei închisori CIA pe teritoriul Româniai. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest-firesc între parteneri şi aliaţi-drept o formă de a «mitui» partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO. Aprobarea a fost dată, din câte ştiu, după ce la Praga, la summitul NATO, în noiembrie 2002, s-a luat decizia admiterii ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică. Admiterea în NATO este rezultatul firesc al reformelor politice şi militare operate după 1989 şi a avut un şir de costuri, pe care le-am acceptat, pentru că beneficiile apartenenţei noastre la NATO întrec cu mult costurile. Iar acum vedem cu adevărat că atunci am făcut o alegere corectă, care ne asigură securitatea, într-un context internaţional complicat şi extrem de periculos”, afirmă fostul şef al statului. "Revin şi spun: pentru toate există un cost. SUA şi-au asumat lupta împotriva terorismului. Această luptă a avut şi are nişte costuri, umane şi materiale. Costuri pe care le-am cunoscut şi noi, în angajamentul nostru în Irak şi Afganistan. Nu trebuia să ni le asumăm? Nu trebuia să respectăm regulile stabilite prin tratatele la care suntem parte?”, mai scrie Ion Iliescu.

"România nu poate să nu-şi asume faptul că a acceptat o cerere a CIA"

El mai spune că este ”ridicolă şi mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei”, afirmaţia că declaraţia sa ”face jocul ruşilor”. ”După aceeaşi logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic faţă de CIA şi de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul ruşilor", arată Iliescu. El mai susţine că, dacă în facilităţile CIA din România, din acei ani, ”s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părţii americane să spună acest lucru şi să procedeze în consecinţă”. ”România nu poate să nu-şi asume faptul că a acceptat o cerere a CIA. Dar de aici până a spune că ştiam ce se întâmplă acolo, că ştiam despre eventualele acte de tortură şi de cruzime, este drum lung”, adaugă fostul şef al statului.
Ion Iliescu a afirmat, într-un interviu acordat Spiegel Online şi publicat la jumătatea săptămânii trecute, că el a aprobat "în principiu" o solicitare a SUA din perioada 2002-2003 privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.