Național

PMP se delimitează de Băsescu şi Udrea

Ziarul de Vrancea
20 apr 2015 566 vizualizări
Prim-vicepresedintele PMP, eurodeputatul Siegfried Mureşan, s-a delimitat, într-un interviu acordat România Liberă, de declaraţiile lui Traian Băsescu privind "guantanamizarea" României de către DNA, arătand că acestea nu sunt reprezentative şi că nu sunt asumate de către PMP

Totodată, europarlamentarul a mai arătat că, deşi Elena Udrea, fostul preşedinte al formaţiunii, s-a bucurat de încrederea membrilor partidului care au susţinut-o în campania pentru prezidenţiale, în contextul actual, numărul celor din PMP care o mai susţin se ridică probabil la 5%. "Unii au susţinut-o din convingere (pe Elena Udrea -n.red.), alţii au fost pătimaşi, cîaiva o mai susţin şi azi, dar sunt probabil în jur de 5% din PMP", a declarat Siegfried Mureşan.
Prim-vicepreşedintele PMP a mai precizat că în august 2014, în partid a existat o majoritate în favoarea candidaturii Elenei Udrea, însă în noiembrie, după alegerile prezidenţiale, "tot o majoritate, covarşitoare, a înţeles că aceasta candidatură a Elenei Udrea a fost o greşeală". În cee ce priveşte evaluările fostului preşedinte Traian Băsescu în legătură cu lupta anticorupţie, Siegfried Mureşan a arătat că "n-aş spune că declaraţiile lui Traian Băsescu sunt reprezentative pentru partid sau că ar fi asumate de PMP. Niciodată preşedintele Băsescu, atunci cand a atacat politic, nu a spus că o face în numele PMP. Nu cred că preşedintele vrea să vorbească în numele partidului". "Nu mi se pare că atunci cand un fost ministru acuzat de corupţie este dus în cătuşe ar fi un abuz prea mare. Se vede acest lucru şi în alte state, în Portugalia fostul premier Socrates sau în alte state unde doar bănuielile exprimate asupra lor îi face să părăsească politică. Fostul şef al FMI acuzat de viol, chiar dacă în cele din urmă s-a ajuns la concluzia că acuzaţiile nu au fost valabile, cariera lui politică şi internaţională s-a sfarşit, foşti miniştri germani care şi-au pierdut portofoliile în urma unor acuzaţii de plagiat", a mai declarat Mureşan.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.