Național

Culmea nesimţirii:Şova se plânge că DNA tergiversează ancheta

Ziarul de Vrancea
15 apr 2015 449 vizualizări
Intre timp, procurorii lasă de înţeles că ar putea ancheta conducerea Senatului după ce mai mulţi parlamentari au fost salvaţi de la arest prin votul aleşilor

Senatorul Dan Şova a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o contestaţie în care se plânge de faptul că ancheta DNA în cazul dosarului său durează prea mult, solicitând accelerarea procedurilor îndeplinite de procurori. Acţiunea a fost depusă de Dan Şova la data de 9 aprilie şi are ca obiect "contestaţie durată proces (art.488 ind.2 NCPP)".
În august 2014, Dan Şova a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea, în calitate de reprezentant legal al SCA "Şova şi Asociaţii", a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu semnarea unor contracte de asistenţă juridică cu două complexuri energetice, Turceni şi Rovinari.
Ulterior, pe 13 martie 2015, DNA a cerut Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, însă cererea DNA a fost respinsă de plen.

DNA cere Senatului înscrisuri privind cererile de arestare preventivă

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut preşedintelui Senatului, prin două cereri, toate înscrisurile întocmite de această Cameră, privind urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie, în 2014 şi 2015, o altă cerere vizând documentele în cazul senatorului Dan Şova.
Prima cerere adresată are data de 14 aprilie 2015 şi a fost înregistrată la Biroul Permanent al Senatului. În document se menţionează: ”În vederea documentării dosarului cu nr 122/P2012 (n.r. - dosarul senatorului Dan Şova), vă solicităm să ne comunicaţi, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, în anii 2014 şi 2015, ca urmare a cererilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie în perioada 2014-2015".
O altă cerere solicită Senatului să comunice, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, ca urmare a cererii DNA, din data de 13.03.2015, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, cercetat pentru fapte de corupţie.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că s-a decis sesizarea ministrului Justiţiei, pentru că nu s-au respectat regulile procedurale, în cazul cererilor DNA trimise Senatului. ”Decizia Biroului Permanent este axată pe două elemente, pe elementul de fond şi pe elementul de formă”, a spus Tăriceanu, precizând că, pe problema de fond nu există niciun fel de reţinere din partea Senatului. El a explicat că cererea trebuie să fie adresată de Ministerul Justiţiei, ca urmare a solicitării făcute de DNA.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.