Național

Voicu: Bica se simte groaznic, cele 200 de deţinute îi strigă foarte multe

Ziarul de Vrancea
6 apr 2015 775 vizualizări
Laura Voicu, avocata Alinei Bica, a declarat că aceasta se simte groaznic la Penitenciarul Târgşor, unde este în carantină şi stă singură în cameră, dar când traversează curtea, cele 200 de deţinute îi strigă foarte multe, întrucât multe dintre femeile de acolo au fost anchetate de DIICOT.

Avocata a făcut declaraţiile la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost citată să se prezinte în dosarul în care procurorii o acuză de fapte de corupţie. "Este îngrozitor. Sunt convinsă că domnii de acolo vor da dovadă de profesionalism desăvârşit şi o vor proteja", a mai declarat Voicu. Întrebată dacă Bica nu se aştepta să ajungă la Penitenciarul Târgşor, Voicu a spus: "Să nu uităm că noi am avut o cerere admisă de reprezentantul DNA, prin care am solicitat ca doamna Bica să fie încarcerată, măcar pe această fază a cercetării, în Arestul Central, dar a fost mutată instant".
Avocata Laura Voicu este cercetată, din 19 martie, într-un dosar în care procurorii DNA o acuză de favorizare a făptuitorului şi instigare la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.