Național

Ponta a găsit cum să scape de întrebările incomode

Ziarul de Vrancea
30 mar 2015 243 vizualizări
Premierul Victor Ponta nu a dorit să comenteze votul senatorilor PSD împotriva arestării lui Şova şi nici să spună dacă aceştia vor fi sancţionaţi, susţinând că nu înţelege întrebarea. El nu a dorit să comenteze nici eventuale modificări ale Codului Penal, pe motiv că nu cunoaşte proiectul.

"Nu mă voi pronunţa, că nu sunt senator. Cred că dezbaterea politică pe această temă s-a depărtat total de cea juridică şi cred că, din punctul ăsta de vedere, eu am obligaţia să asigur guvernarea ţării. Partea de scandal e asigurată de Gorghiu şi compania", a spus Ponta, la solicitarea presei, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, de a aprecia dacă votul senatorilor în cazul Şova a fost unul corect.
Ulterior, liderul PSD a postat un mesaj în care a precizat că el răspunde doar la întrebările celor care reprezintă companii ce îşi achită corect taxele.
"Doresc să lămuresc situaţia foarte clar şi să explic refuzul meu de azi de a răspunde la întrebarea unui anume jurnalist (şi chiar aş dori să aflu părerea celor care citesc această pagină de FB!). Ocupând o funcţie publică, plătită din banii contribuabililor, este corect şi obligatoriu să răspund la întrebările (şi să particip la emisiunile) tuturor reporterilor şi jurnaliştilor reprezentând companiile de presă care plătesc corect taxe şi impozite - oricât de critice sunt acestea faţă de activitatea mea! Ca şef al Guvernului însă, în contextul eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, trebuie să dau un semnal clar de avertizare a celor care fac evaziune fiscală, nu plătesc nici măcar contribuţiile sociale ale salariaţilor (uneori nici salariile!) şi fac concurenţă neloială celor cinstiţi şi corecţi. Şi primul gest normal e să nu răspund în niciun fel întrebărilor acestora! Dacă patronii şi managerii lor se hotăresc să intre în legalitate şi normalitate înseamnă că scopul a fost atins. Altfel nu aş face decât să încurajez asemenea atitudini (inclusiv atacurile la adresa ANAF din partea celor subiectivi deoarece se află chiar ei în culpă). Aştept cu interes opinia dvs şi vă mulţumesc", scrie Ponta pe Facebook.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.