Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Sex gate la o şcoală din Vaslui

Ziarul de Vrancea
22 mar 2015 865 vizualizări
Directoarea unei şcoli din judeţul Vaslui a fost şantajată de un fost elev care i-a cerut 5.000 de lei pentru a nu publica pe o reţea de socializare fotografii şi filmări pornografice cu ea şi fostul său iubit

, tanărul fiind prins de poliţişti cand primea banii şi apoi plasat în arest la domiciliu. Un tanăr de 20 de ani din judeţul Vaslui a primit, sambătă, mandat de arestare la domiciliu pentru şantaj după ce, împreună cu un taximetrist din Bacău, a fost prins de poliţiştii de la Investigaţii Criminale în timp ce primea 5.000 de lei de la directoarea şcolii din Vladia, Luiza Scîntei. Poliţiştii vasluieni au organizat flagrantul în urma denunţului făcut de femeie, în varstă de 41 de ani, după ce a fost şantajată de către Filip Remus Manole, un fost elev al său, cu publicarea unor fotografii şi filmări cu ea în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un fost iubit.Tanărul de 20 de ani a ameninţat-o pe directoare că, dacă nu îi dă suma de bani solicitată, va publica pe un site de socializare înregistrările compromiţătoare. Manole a apelat şi la sprijinul unui taximetrist din Bacău, care l-a sfătuit cum să procedeze, transportandu-l de mai multe ori la şcoala din Vladia.

Armata are planificate peste 340 de exerciţii de instruire
 
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat, ieri, la Campia Turzii, unde a asistat la un exerciţiu militar romano-american, că în acest an sunt planificate peste 340 de exerciţii de instruire, din care aproximativ 40 vor fi organizate împreună cu partenerii din NATO şi UE. Mircea Duşa a declarat, duminică, la Baza 71 Aeriană Campia Turzii, unde a asistat la exerciţiul romano-american Dacian Warhawk, că anul acesta Ministerul Apărării Naţionale a planificat peste 340 de exerciţii de instruire. "Anul acesta am planificat peste 340 de exerciţii de instruire, unele dintre acestea, circa 40, sunt organizate împreună cu partenerii noştri din NATO şi UE. Săptămana viitoare, marţi, va începe în poligonul Smardan un exerciţiu de pregătire în comun tot cu militarii americani, paraşutişti, iar la începutul lunii aprilie vom avea un exerciţiu mai complex, tot în poligonul de la Smardan, la care vor participa aproximativ 2.500 de militari romani, americani şi britanici, plus un pluton de militari din Republica Moldova. Va fi o prezenţă permanentă a militarilor din NATO şi UE pe flancul estic, prin rotaţie, exerciţiile au rolul de a asigura pregătirea militarilor în comun pentru a învăţa şi a perfecţiona tehnicile de luptă în comun", a spus Duşa. El a adăugat că exerciţiile "sunt foarte bine venite, pentru toţi militarii care participă la aceste activităţi". "De asemenea, tot la Campia Turzii va începe un exerciţiu cu avioane A-10, vor fi 11 astfel de avioane, un exerciţiu în comun cu partenerii noştri americani", a spus ministrul Apărării. Mircea Duşa a asistat, duminică, la Baza 71 Aeriană de la Campia Turzii, la exerciţiul bilateral romano-american Dacian Warhawk, alături de şeful Statului Major General, generalul locotenent Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul maior Laurian Anastasof. Astfel, el a urmărit o demonstraţie aeriană cu avioane F-16 şi MiG 21-Lancer şi a vizitat o expoziţie în care au fost prezentate două astfel de aparate.

Accident teribil: Trei tineri au murit şi alţi doi au fost răniţi grav

Trei tineri - doi băieţi şi o fată, cu varste între 19 şi 23 de ani - au murit, iar alţi doi au fost răniţi grav într-un accident produs, în noaptea de sambătă spre duminică, la Braşov, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un stalp de iluminat şi s-a rupt în două bucăţi. Potrivit purtătorului de cuvant al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, accidentul s-a produs în jurul orei 1.00, cand un tanăr de 19 ani din Braşov, care conducea cu viteză excesivă pe strada Carpaţilor a pierdut controlul asupra volanului, la ieşirea dintr-o curbă uşoară la stanga, şi autoturismul a ieşit de pe şosea, lovind un stalp de iluminat. În urma impactului puternic, autoturismul s-a rupt în două, partea din spate fiind proiectată pe o distanţă de 10-15 metri, iar toţi cei cinci tineri care se aflau în maşină au fost aruncaţi afară pentru că nu purtau centuri de siguranţă, a afirmat purtătorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja. "În urma impactului, autoturismul s-a rupt în două bucăţi, iar toţi cei trei pasageri de pe bancheta din spate au decedat. Unul dintre ei a murit pe loc, iar ceilalţi doi au fost suspuşi manevrelor de resuscitare, dar nu au răspuns", a declarat, ieri, Ciprian Sfreja. Astfel, au murit doi tineri în varstă de 23 de ani şi o fată de 19 ani, în timp ce şoferul, care are tot 19 ani, şi pasagera din dreapta sa, în varstă de 18 ani, au fost grav răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov. Şoferul şi pasagera din dreapta erau conştienţi la sosirea echipajelor de salvare, tanărul suferind un traumatism cranio-cerebral, iar fata - o fractură la piciorul stang şi acuzand dureri la torace. ISU Braşov a intervenit cu trei echipaje SMURD şi două ambulanţe la acest accident.

Gorghiu îl critică pe Ponta pentru analiza eşecului din alegeri

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a scris pe Facebook că premierul Victor Ponta nu e în stare să facă o analiză sinceră a eşecului la prezidenţiale şi, mai grav, ”afişează puternice resentimente faţă de electoratul care nu l-a votat”. ”La patru luni de la înfrangerea în alegerile prezidenţiale, Victor Ponta nu e în stare să facă o analiză sinceră a eşecului. Mai grav este însă că dl. Ponta afişează puternice resentimente faţă de electoratul care nu l-a votat. Vorbind azi despre alegerile locale, Victor Ponta a afirmat că turul doi n-ar fi bun pentru că ”se dă drumul la emoţie, la ură”. La fel gandeşte despre alegerile prezidenţiale, văzand probabil ”ură” în cea mai frumoasă manifestare de solidaritate a cetăţenilor romani din ultimii ani (fie ei aflaţi între graniţele ţării sau în diaspora): votul din 16 noiembrie 2014”, arată Alina Gorghiu pe pagina de socializare, ca reacţie la discursul lui Ponta, din cadrul Consiliului Naţional al PSD. Ea mai arată că premierul Ponta ar trebui să se întrebe dacă nu cumva a existat o bază solidă pentru acea “emoţie” colectivă care l-a învins în turul 2.

Folosirea dronelor civile ar putea fi interzisă

Un deputat UNPR a transmis, în luna martie, o interpelare către Ministrul Apărării, Mircea Duşa, în care arată că achiziţionarea de ”drone” civile, de la supermarketuri şi magazine online, la preţuri accesibile, reprezintă o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Interpelarea deputatului Florin Gheoghe se intitulează ”Vulnerabilităţi determinate de utilizarea nestingherită a dronelor civile” şi este adresată ministrului Apărării, Mircea Duşa. Deputatul arată în interpelare că aceste ”drone civile” pot fi achiziţionate în Romania din supermarketuri, magazine online şi alte magazine de specialitate, la preţuri convenabile, fiind vorba de ”aparate de zbor care au autonomie de zbor, altitudine mare, capacitatea de a fi dotate cu diverse obiective de apărare sau care chiar pot transporta obiecte de pană la un kg”. Parlamentarul UNPR afirmă că în Franţa, dar şi în alte state membre NATO, aceste obiecte de zbor au fost deja identificate ca fiind instrumente extrem de utile ale grupărilor teroriste sau ale unor grupuri care au ca obiectiv misiunea de a vulnerabiliza şi desecretiza obiective de securitate naţională.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.