Național

Preşedintele Bulgariei, în Romania:Nu toate drumurile trebuie să ducă la Bruxelles

Ziarul de Vrancea
20 feb 2015 479 vizualizări
Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev a declarat, vineri, în cadrul conferinţei de presă comune cu Klaus Iohannis, despre ”un nou coridor vertical, pentru gaze, care să unească România de Bulgaria, că ”nu toate drumurile duc la Bruxelles”.

”Împărtăşim poziţia comună că nu toate drumurile trebuie să ducă la Bruxelles şi nu toate conductele de gaz, conductele electrice, linii de cale ferată trebuie să fie Vest - Est, ci trebuie să fie şi pot să fie şi Nord - Sud. Avem un program ambiţios, vrem să legăm porturile de la Mediterană cu cele Baltice. Este vorba de culoare de transport care vor trece prin România şi Bulgaria”, a arătat preşedintele Bulgariei. El a menţionat că, de asemenea, că există proiecte şi în ceea ce priveşte infrastructura de gaz şi cea electrică.
Rosen Plevneliev a mai menţionat că a vorbit cu Klaus Iohannis şi cele două state împărtăşesc această idee, potrivit căreia cele două state ”au nevoie de o bursă regională de energie”. ”Eu am spus, ea poate să fie la Bucureşti, poate să fie la Varşovia, poate să fie în orice alt stat, însă este important să existe pentru a putea să avem şi posibilităţile, softul pentru a cumpăra independenţa. Avem o piaţă liberalizată şi să avem posibilităţi pentru livrări alternative, vom lucra pentru o piaţă integrată regională, acest lucru este de o importanţă strategică”, a mai declarat Plevneliev.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.