Național

Grup infracţional organizat în anturajul premierului?

Ziarul de Vrancea
17 feb 2015 379 vizualizări
Deputatul Sebastian Ghiţă - un apropiat al lui Victor Ponta, cumnatul premierului şi doi lideri locali ai PSD sunt anchetaţi de procurorii DNA într-un dosar de fraudare a fondurilor europene

Şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, au fost puşi sub control judiciar, pentru sprijinirea unui grup infracţional, după ce au fost audiaţi ieri în dosarul în care e vizat şi Iulian Herţanu, cumnatul premierului. În acelaşi dosar a fost inculpat şi deputatul PSD, Sebastian Ghiţă, tot pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat.
Sebastian Ghiţă a ieşit de la DNA Ploieşti, spunând că a fost începută urmărirea penală în cazul său şi că are interdicţie de a se întâlni cu Mircea Cosma şi Vlad Cosma. El că a fost pus sub control judiciar în dosarul privind fraudarea de fonduri UE în cazul proiectului pentru extinderea canalizării în oraşul Comarnic, lucrări executate de o asociere de firme din care face parte şi SC Grossmann Engineering Group, al cărei administrator este Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta. Sebastian Ghiţă a mai afirmat că a dat declaraţii în faţa procurorilor despre natura relaţiilor pe care le are cu Iulian Herţanu şi că le-a explicat anchetatorilor că nu este unul dintre apropiaţii cumnatului premierului. Întrebat dacă a discutat cu Victor Ponta sau cu Iulian Herţanu, Ghiţă a răspuns: "Ştiam toţi din Prahova de situaţia dificilă a acestei firme indiferent cui aparţine (...) Nu m-au întrebat nimic despre zona politică sau despre PSD sau despre domnul Ponta, doar de relaţia mea cu domnul Herţanu care nu e o relaţie atât de strânsă. L-am văzut doar de câteva ori, de cinci-şase ori pe domnul Herţanu şi în concluzie le-am spus că n-aş fi avut nici vreun interes, nici vreo preocupare de a-l ajuta şi a-l sprijini şi nici nu am crezut vreodată că omul ăsta face ceva rău". El a mai spus că, în opinia sa, în orice judeţ s-ar fi derulat contractul ar fi putut exista suspiciuni că firma Grossmann Engineering Group ar fi fost favorizată de către autorităţi, dar că acest lucru nu este posibil având în vedere că e vorba de fonduri europene.

Firma mamei premierului, percheziţionată în dosar

Lucrările care fac obiectul acestui dosar penal au fost realizate în baza unui proiect european, fiind executate de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea CJ Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ, precum şi de SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Grossman Engineering Group SRL, una din firmele lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta. Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic a început în anul 2012 şi trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit întrucât lucrările nu sunt gata, fiind oprite în decembrie 2014. Potrivit primarului oraşului Comarnic, Dorian Botoacă, pe durata derulării contractului autorităţile locale au amendat de cel puţin şase ori firma Grossman Engineering Group SRL, pentru nerespectarea avizelor emise de primărie în derularea acestor lucrări.
Surse judiciare au declarat că una dintre firmele percheziţionate în acest dosar ar fi şi SC Exfin SRL, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora şi cumnatul primului ministru, Alexandra şi Iulian Herţanu. De asemenea, au avut loc percheziţii şi la locuinţa familiei Herţanu, tot din Bucureşti.
Potrivit surselor citate, Iulian Herţanu, împreună cu Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL Bucureşti şi SC Gefam Pro SRL Dobroeşti, precum şi cu Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la SC Indserv SRL Ploieşti şi SC Indserv Proiect SRL Ploieşti şi angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcţia de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, "au constituit un grup infracţional pentru a acţiona în vederea câştigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic»".
Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Hidro Prahova SA Ploieşti, acesta fiind finanţat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană. Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanţii acestor firme că şi-ar fi însuşit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, respectiv prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat. La grupul infracţional ar fi aderat şi Liviu Munteanu, care a fost numit administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, începând din 25 aprilie 2014, se mai arată în documentele citate. Sursele citate au mai declarat că în acest dosar anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însuşiţi în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni şi cu privire la comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, printre care şi fapte de evaziune fiscală. Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.
În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Ponta: Nu cunosc

Premierul Victor Ponta declară că nu cunoaşte şi că oricum ar fi greşit să comenteze cercetările efectuate de către procurori "faţă de cumnatul" său, adăugând că "legea trebuie să fie egală pentru toţi". "Nu cunosc şi oricum ar fi greşit să comentez eu cercetările efectuate de procurori faţă de cumnatul meu/Legea trebuie să fie egală pt toţi", a scris Ponta pe Twitter.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.