Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Dan Voiculescu a pierdut şi ultima cale de atac

Ziarul de Vrancea
27 ian 2015 546 vizualizări
Dan Voiculescu rămâne cu condamnarea de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării ICA, după ce instanţa supremă i-a respins, ieri, recursul în casaţie

Aceasta a fost ultima cale de atac a sentinţei din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins, în 6 ianuarie, contestaţia în anularea formulată cu privire la aceeaşi pedeapsă, respectiv de 10 ani de închisoare. Potrivit Codului de procedură penală, recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ani grei de închisoare pentru doi foşti miniştri

Codruţ Şereş a fost condamnat ieri definitiv la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, Zsolt Nagy a primit o pedeapsă de 4 ani, cea mai mare pedeapsă fiind dată lui Stamen Stanchev, care va executa 5 ani şi 2 luni.
Astfel, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a redus pedeapsa primită la fondul dosarului de fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş, de la şase ani la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete. Şi în cazul lui Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, pedeapsa a fost redusă de la cinci ani la patru ani de închisoare cu executare, pentru aderare la un grup infracţional. Consultantul internaţional Vadim Benyatov a fost condamnat patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru spionaj. La fondul dosarului, Benyatov primise o pedeapsă de zece ani de închisoare cu executare. Procesul "privatizărilor strategice" a început în 20 aprilie 2007.
Codruţ Şereş a mai fost condamnat, la 31 martie 2014, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul "Hidroelectrica", decizia nefiind definitivă.


Un nou dosar penal pentru SOV

Sorin Ovidiu Vîntu este urmărit penal într-un nou dosar, în care procurorii Parchetului instanţei supreme îl acuză de instigare la delapidare şi spălare de bani, fapte care ar fi fost comise în perioada 2007-2008. Acest dosar este disjuns din cel cunoscut sub numele de "Petromservice". În noul dosar, Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat, alături de mai multe persoane, pentru fapte care au legătură cu operaţiuni realizate la nivelul SC PSV Company SA, fosta societate Petromservice SA.
Sorin Ovidiu Vîntu are deja două condamnări, una de un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi cealaltă de doi ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii. Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, şi din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare. La jumătatea lunii iulie 2014, Vîntu a primit o nouă condamnare: şase ani şi două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este însă definitivă.

Un tanar a încercat să-l ucidă pe cel care a vrut să-l salveze de la suicid

Un tânăr din Hunedoara, rezident în Constanţa, care a încercat să se sinucidă, fiind sub efectul unor substanţe stupefiante, este cercetat în stare de reţinere după ce a vrut să-l omoare pe cel care încerca să-i salveze viaţa. Potrivit procurorilor, George Morăraşu, în vârstă de 28 de ani, a încercat să se omoare în seara de 22 ianuarie. Tânărul, din judeţul Hunedoara, este rezident în municipiul Constanţa, locuind cu chirie într-o garsonieră. Anchetatorii spun că în seara respectivă el a consumat ketamină şi marijuana, iar apoi a vrut să se sinucidă, încercând să se arunce de la fereastra locuinţei, situată la etajul al treilea. Când un prieten al său, aflat şi el în garsonieră, împreună cu o altă persoană au încercat să-l împiedice să ducă la capăt gestul extrem, cu cioburile rezultate din spargerea ferestrei Morăraşu l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în gât şi în torace, acestuia fiindu-i secţionate vena jugulară şi traheea. Imediat după comiterea faptei, George Morăraşu a părăsit apartamentul şi s-a aruncat de la etajul întâi al casei scării blocului, suferind răni la cap, în zona cervicală şi la mâna dreaptă. Poliţiştii, chemaţi la adresa respectivă de vecini din cauza scandalului l-au găsit mai întâi pe Morăraşu, iar apoi şi pe cel înjunghiat în gât, chemând imediat ambulanţa, astfel că atât victima, cât şi agresorul au fost internaţi în Spitalul Judeţean Constanţa. George Morăraşu a fost externat, ieri, din spital şi i s-au adus la cunoştinţă acuzaţia de săvârşire a tentativei la infracţiunea de omor şi faptul că va fi supus unei expertize psihiatrice. Acesta a declarat că, într-adevăr, a încercat să se sinucidă, dar că din cauza consumului de stupefiante nu îşi aduce aminte să îl fi atacat pe bărbatul care a încercat să-l salveze.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.