Național

Preşedintele Iohannis, primele consultări cu partidele parlamentare

Ziarul de Vrancea
11 ian 2015 572 vizualizări
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, astăzi, primele consultări cu partidele parlamentare, din mandatul său, scopul acestor discuţii fiind încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.

Este prima întalnire a şefului statului cu reprezentanţii partidelor parlamentare, de la depunerea jurămantului, în plenul celor două Camere. Klaus Iohannis a avut, în primele săptămani de la preluarea mandatului, discuţii cu mai mulţi reprezentanţi ai Executivului, pe domeniile pe care le gestionează, potrivit prevederilor constituţionale. Astfel, şeful statului s-a întalnit cu premierul Victor Ponta dar şi cu miniştrii Gabriel Oprea, Bogdan Aurescu, Mircea Duşa şi Eugen Teodorovici. Iohannis a discutat cu reprezentanţii Executivului despre situaţia execuţiei bugetare pentru anul 2014 la nivelul MApN, fondurile alocate pentru Apărare în 2015 şi perspectivele pentru următorii doi ani, dar şi stadiul atragerii de fonduri europene, precum şi modalităţile de îmbunătăţire a absorbţiei acestor fonduri. Întalnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare vine la o săptămană după ce preşedintele Iohannis a anunţat că una dintre priorităţile mandatului său, în perioada următoare este găsirea de soluţii pentru creşterea bugetului Apărării. ”Voi declanşa consultări cu toate partidele parlamentare, pentru încheierea unui acord politic, cu scopul asigurării, în anul 2017 a unui prag minimal de 2% din PIB, pentru Apărare”, anunţa Iohannis, la ceremonia de învestitură a noului şef al Statului Major General al Armatei. ”Mai mult, propun tuturor factorilor politici, atat de la guvernare cat şi de la Opoziţie, să îşi asume clar menţinerea acestui minim obiectiv pentru cel puţin zece ani, astfel încat să asigurăm predictibilitatea cheltuielilor, mai ales în ceea ce priveşte pregătirea şi programele de înzestrare”, mai spunea şeful statului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.