Național

Pacient internat la psihiatrie, omorât în bătaie de un coleg de salon

Ziarul de Vrancea
23 dec 2014 620 vizualizări
Un pacient de 54 de ani, internat în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Bacău, a fost omorât de un coleg de salon, iar un altul a suferit leziuni grave, după ce cei doi au fost loviţi cu pumnii şi picioarele.

Potrivit conducerii spitalului, incidentul s-a petrecut, luni după-amiază, într-unul din saloanele Secţiei de Psihiatrie, într-un moment în care pacienţii erau nesupravegheaţi de către personalul medical, care făcea schimbul de tură. O infirmieră a fost cea care i-a găsit pe cei trei bărbaţi plini de sânge, fiind alertată de zgomotele care se auzeau dinspre salon. Unul dintre pacienţi, un bărbat de 54 de ani, era în stare foarte gravă, fiind solicitată intervenţia unei Ambulanţe. Echipajul medical sosit la faţa locului nu l-a mai putut salva pe bărbat, astfel că a fost declarat decesul acestuia.
Cel de-al doilea pacient bătut cu pumnii şi picioarele, în special în zona feţei, a fost transportat la Secţia de Neurochirurgie. "După incident, atacatorul, un bărbat de 64 de ani, a fost supravegheat pe tot timpul nopţii, fără a fi însă imobilizat. În acest sens, s-a solicitat personal medical suplimentar, toată lumea fiind cu ochii pe el. În cursul zilei de astăzi (n.r.-marţi) va fi externat pentru o expertiză medico-legală, în vederea transferării la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi”, a declarat, ieri, directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Ţaga.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.