Național

A plecat preşedintele jucător. A venit preşedintele lucrului bine făcut!

Ziarul de Vrancea
21 dec 2014 1087 vizualizări
La cea mai înaltă funcţie fin stat a avut loc ieri rocada mare.Preşedintele Traian Băsescu şi-a încheiat mandat şi a predat funcţia succesorului său, Klaus Iohannis

Romania a trecut ieri, la 25 de la Revoluţie, printr-o zi istorică. Preşedintele ales Klaus Iohannis a depus jurămantul în Parlament, în faţa deputaţilor şi senatorilor, a oficialilor cultelor, a reprezentaţilor regelului Mihai şi a lui Ion Ilescu şi Emil Constantinescu. Cu această ocazie a ţinut un discurs în care a punctat principalele obiective urmărite. Mai jos redăm principalele idei desprinse din discursul preşedintelui:
- Nu există altă cale pentru Romania decat aceea a unei ţări eliberate de corupţie
- Propun un consens național privind susţinerea integrării europene a Republicii Moldova
- Voi prezenta în primele 6 luni ale mandatului strategia naţională de apărare a Romaniei
- Anul 2015 trebuie să fie dedicat reformării instituţiilor politice
- Sunt recunoscător de încrederea cetăţenilor, voi fi preşedintele tuturor romanilor

- Le spun romanilor clar: aşteptările mari pot duce la rezultate mari. După discursul din Parlament, Iohannis a mers la Palatul Cotroceni, unde şi-a preluat funcţia de la fostul şef al statului Traian Băsescu.  

 

Foto:Traian şi Maria Basescu la final de mandat

 

 

 

Foto:Klaus şi Carmen Iohannis la preluarea presedintiei     

 Cei doi, alături de soţiile lor, Carmen Iohannis şi Maria Băsescu au ciocnit cu această ocazie o cupă de şampanie. Printre alţii Iohannis a fost însoţit de Dan Mihalache, care l-a consiliat în campania electorală. Klaus Iohannis a primit, ieri, de la Traian Băsescu, în cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni, Colanul de aur al Ordinului Steaua Romaniei. După ce a fost întampinat de garda de onoare, Klaus şi Carmen Iohannis au fost întampinaţi în Palatul Cotroceni de Traian şi Maria Băsescu. Cei patru au intrat Sala Unirii, unde s-a intonat imnul naţionmal al Romaniei. Preşedintele Iohannis va avea astăzi la ora 12 prima întalnire oficială cu premierul Victor Ponta, pentru a discuta legat de priorităţile guvernării, precum şi perspectivele colaborării instituţionale între Preşedinţie şi Guvern

Recepţie privată

Iohannis a oferit ieri o recepţie privată cu ocazia învestirii în funcție, la Palatul Cotroceni, evenimentul -la care printre invitaţi s-au aflat Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Andrei Șerban, Simona Halep- fiind deschis cu imnul naţional interpretat de Valentin Astănculesei. Surse participante la recepţia privată au precizat că la eveniment au participat aproximativ 200 de persoane, între care s-au numărat lideri şi parlamentari ai noului PNL, colaboratori ai lui Klaus Iohannis din campania electorală sau de la Sibiu. Valentin Astănculesei, tanărul care a cantat la pian imnul naţional, pe 1 Decembrie, în gara din Amsterdam, a interpretat imnul în deschiderea evenimentului de la Palatul Cotroceni. El a cantat şi un vals compoziţie proprie. Klaus Iohannis a susţinut la eveniment o alocuţiune. Invitaţii au ciocnit cupe de şampanie.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.