Național

Băsescu îi consideră "naivi" pe cei care o văd pe Elena Udrea preşedinte

Ziarul de Vrancea
28 oct 2014 686 vizualizări
Seful statul explică şi de ce îi va fi greu să aleagă în turul doi între candidaţii PSD şi ACL

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat ieri că o susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale din convingere, arătând însă că speră ca aceasta să obţină un rezultat "acceptabil" la acest scrutin pentru consolidarea PMP.
"Nu mă treceţi în categoria naivilor care cred că Elena Udrea poate câştiga alegerile prezidenţiale. Pentru mine este foarte important ca Elena Udrea să obţină un rezultat acceptabil pe care să se poată consolida PMP, pentru că este un partid mult prea firav cu care nici nu a vrut nimeni să se alieze după cum bine ştiţi", a declarat şeful statului la Adevărul Live. El a susţinut că unele din sloganele folosite de candidatul PMP la alegerile prezidenţiale sunt riscante. "Nici eu nu sunt un admirator al sloganelor de campanie ale doamnei Udrea, unele din ele sunt reuşite, altele mi se par mai puţin reuşite, în sensul că sunt riscante şi pot da loc la interpretări, la orice altceva", a mai spus Băsescu.
Preşedintele a mai explicat că nu susţine candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, pe Klaus Iohannis, pentru că are ”o problemă uriaşă cu PNL”.
"Este partidul care m-a suspendat în 2007, împreună cu PSD, în 2012 a fost susţinătorul suspendării”, a comentat Traian Băsescu. Potrivit şefului statului, ”dincolo de calculul rece, politic”, este o chestiune care ţine şi de personalitatea sa. ”Eu am fost umilit de oamenii ăştia groaznic. Eram preşedinte ales şi am fost trimis la un garaj, pentru că aveau ei interese”, a spus Traian Băsescu. El a mai spus că "Iohannis era pe scenă la Iaşi cu Varujan Vosganian şi cu Chiuariu lângă el", făcand referire la dosarele penale ale celor doi. "De ce mi se cere mie, că am fost atât de călcat în picioare de oamenii ăştia, să votez cu ei, să anunţ că votez cu ei? Mi-e foarte greu să o fac. Mi-e la fel de greu să o fac cum îmi este greu să mă gândesc măcar că aş putea să îl votez pe Victor Ponta, dar, până la urmă, am şi eu dreptul la opinie, la decizia mea”, a mai mărturisit Băsescu.
Întrebat ce va face în turul al doilea, Traian Băsescu a răspuns: ”O să văd. Să ajungem acolo”.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.