Național

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Rusescu a făcut fractură de orbită

Ziarul de Vrancea
27 oct 2014 518 vizualizări
Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, ieri, că la meciul cu ASA Targu Mureş atacantul Raul Rusescu a suferit o fractură de orbită şi Claudiu Keşerü o comoţie cerebrală, el adăugand că în cazul acestuia din urmă şi al lui Iasmin Latovlevici investigaţiile continuă.

Rusescu va fi indisponibil aproximativ trei săptămani din cauza accidentării de la partida de ieri. "Vestea proastă este că Raul Rusescu are fractură de orbită, ceea ce înseamnă că osul de sub ochi este fracturat şi timp de trei săptămani jucătorul nu va putea fi utilizat într-un meci oficial, dacă lucrurile decurg foarte bine. În plus, Keşeru a suferit o comoţie cerebrală, este încă în investigaţii, aşa cum este în investigaţii şi Latovlevici", a explicat Argăseală. Totodată, Steaua a anunţat pe site-ul oficial, că Rusescu va purta o mască de protecţie.

Tecău şi Rojer sunt la Paris cu gandul

Jucătorii de tenis Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer, care au caştigat, duminică, proba de dublu la Valencia, au urcat pe locul 5 în clasamentul ATP pe echipe, ierarhie ce contează pentru Turneul Campionilor de la Londra. Pentru finala sezonului mai sunt disponibile patru locuri, după ce patru perechi au obţinut deja calificarea. Bob şi Mike Bryan, Daniel Nestor şi Nenad Zimonjic, Alexander Peya şi Bruno Soares, precum şi Julien Benneteau şi Edouard Roger-Vasselin sunt în posesia "biletelor" pentru Londra. Ultimul turneu care va stabili echipele calificate pentru Londra va fi cel de de la Paris Bercy, din categoria Masters 1.000. Tecău şi Rojer se vor califica pentru Turneul Campionilor dacă vor accede în sferturile de finală la Paris.

Proceduri disciplinare la UEFA

UEFA a anunţat, ieri, că a deschis proceduri disciplinare cu privire la meciurile Slovan Bratislava - Sparta Praga şi Metalist Harkov - Legia Varşovia, disputate săptămana trecută, în etapa a treia a grupelor Ligii Europa. În ceea ce priveşte partida Slovan Bratislava - Sparta Prag, scor 0-3, disputat joi, în grupa I a Ligii Europa, gazdele sunt vizate de procedura disciplinară pentru incidente în public, organizare insuficientă şi deoarece fanii au aprins torţe. Sparta Praga este vizată de procedură din cauza incidentelor şi deoarece fanii săi au aprins torţe şi petarde. În privinţa meciului Metalist Harkov  - Legia Varşovia, scor 0-1, disputat miercuri în grupa L a Ligii Europa, gazdele sunt vizate de o procedură pentru comportament rasist şi pentru aprinderea de torţe, iar oaspeţii pentru incidentele din public şi afişarea unui banner interzis. Acest caz va fi analizat la 13 noiembrie.

Torje şi Marica nu mai au antrenor

Clubul Torku Konyaspor, la care sunt legitimaţi Gabriel Torje şi Ciprian Marica, a anunţat, pe site-ul oficial, că a pus capăt colaborării cu tehnicianul Mesüt Bakkal şi a ajuns la un un acord cu fostul antrenor al echipei Fenerbahçe, Aykut Kocaman. Mesüt Bakkal  se afla în funcţie din 2013. Contractul dintre tehnician şi Konyaspor a fost reziliat de comun acord, după ce echipa nu a obţinut rezultatele dorite în ultimele patru etape din Turcia. Konyaspor a ajuns la un acord cu Aykut Kocaman, acesta urmand să semneze contractul marţi. După şapte etape, Konyaspor se află pe locul 14 în clasamentul campionatului Turciei, cu 6 puncte. În ultimele patru etape, echipa lui Torje şi Marica a înregistrat două înfrangeri şi două remize.

Fotbalist ucis la un jaf

Căpitanul naţionalei Africii de Sud, Senzo Meyiwa, a fost ucis, duminică, la Vosloorus, în timpul unui jaf armat produs în locuinţa iubitei sale, cantăreaţa Kelly Khumalo, informează sport24.co.za. Potrivit sursei citate, fotbalistul în varstă de 27 de ani, component al echipei Orlando Pirates, a fost împuşcat mortal încercand să îşi protejeze iubita. "Doi bărbaţi au pătruns în locuinţă şi au cerut să li se dea telefoanele mobile, banii şi alte obiecte de valoare. Senzo a încercat să o protejeze pe Kelly pentru că unul dintre bărbaţi avea arma îndreptată către ea", a declarat Sizakele Nkosi-Malubane, reprezentantă a autorităţilor locale.Acesta a precizat că Meyiwa a fost împuşcat în spate atunci cand a sărit ca să o protejeze pe Kelly. Conform AFP, poliţia a precizat că în locuinţă se aflau şapte persoane în momentul în care cei doi suspecţi au intrat prin efracţie şi că încă un suspect a rămas afară. Cei trei bărbaţi au fugit după incident. Poliţia din localitatea Vosloorus oferă o recompensă pentru orice informaţie ce poate duce la arestarea agresorilor.

A dat cu premiul în panouri

Sportivul chinez Zhang Jike, care a caştigat Cupa Mondială la tenis de masă, duminică, la Dusseldorf, a fost privat de premiul de 45.000 de dolari deoarece a distrus două panouri publicitare în timp ce se bucura de victorie. La finalul unui meci disputat cu compatriotul său Ma Long, campionul mondial şi olimpic en titre, extrem de bucuros că a caştigat, şi-a manifestat entuziasmul lovind cu piciorul cele două panouri. Federaţia Internaţională de tenis de masă l-a privat pe sportiv de premiul în bani.  Jucătorul chinez şi-a cerut imediat scuze pentru comportamentul său. "Îmi pare foarte rău pentru ce am făcut. Nu a fost un comportament corespunzător", a spus Zhang Jike.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.