Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Socrul lui Ponta, propagandist în interiorul BOR?

Ziarul de Vrancea
5 aug 2014 595 vizualizări
şeful statului spune că Ilie Sarbu se va folosi de relaţiile din cadrul Bisericii Ortodoxe pentru a-l susţine în campania electorală pe ginerele său

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, ieri, că Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, are o influenţă "formidabilă" în rândul clerului şi, ca urmare, va fi un "propagandist" în favoarea lui Ponta în interiorul Bisericii Ortodoxe. Întrebat dacă Biserica Ortodoxă Română s-ar putea implica într-o formă sau alta în campania electorală, Băsescu a răspuns: "Nu putem să nu luăm de bune comunicatele oficiale ale BOR, care spune că va fi neutră". "Dar ţineţi cont că tata socru are o influenţă formidabilă în rândul clerului - a fost şef de seminar, ce Dumnezeu a fost - şi nu are nici decenţa să nu se bage. Deci tata socru va fi un propagandist în favoarea lui Victor Ponta în interiorul BOR", a adăugat Băsescu. El a precizat că, în opinia sa, faptul că Iohannis este sas şi protestant va conta în ceea ce priveşte populaţia care merge duminică de duminică la biserică şi a spus că, şi în aceste condiţii, îl creditează pe Iohannis cu şansa de a câştiga alegerile în detrimentul lui Ponta, dacă ajunge în turul secund. "La populaţia educată nu va conta (faptul că că Iohanis e sas şi protestant, n.r.) La populaţia care merge duminică de duminică la biserică şi care în loc să dea 10 lei la doctor dă o sută la biserică, vă asigur că va conta. După părerea mea va conta acest lucru. Chiar dacă, şi în aceste condiţii, eu îl creditez pe Klaus Iohannis cu şansa de a-l bate pe Ponta dacă intră în turul doi", a spus Băsescu.
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a subliniat, într-un comunicat de luni, că are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoane.

Băsescu: Ponta rămâne premier - pierde Preşedinţia

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat ieri că Victor Ponta va rămâne prim-ministru în situaţia în care pierde Preşedinţia României. "Cum credeţi că PSD ar avea curaj să pună în mâna viitorului preşedinte - care nu e PSD - mandatul de prim-ministru? Deci Ponta rămâne prim-minsitru", a spus Băsescu la B1TV. El a mai susţinut că viitorul preşedinte al României nu va putea să schimbe majoritatea parlamentară la mijlocul ciclului parlamentar, indiferent cine va fi acesta.

Corpul de Control verifică modul cum s-au alocat bani pentru construcţia Cluj Arena

n Guvernul Boc a alocat 14 milioane de euro pentru ridicarea stadionului

Corpul de Control al premierului Victor Ponta a veritificat, ieri, la Consiliul Judeţean Cluj, modul cum au fost alocate şi cheltuite, în 2010, sume de bani pentru construcţia stadionului Cluj Arena, afirmă reprezentanţii CJ.
Potrivit vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte al CJ Cluj, liberalul Mihai Seplecan, Corpul de Control al premierului a ajuns, ieri, la Cluj-Napoca şi verifică mai multe acte şi date contabile care privesc modul cum au fost alocaţi şi cheltuiţi bani pentru investiţia de la stadionul Cluj Arena. "Am primit ieri (luni - n.r.) o adresă de la cabinetul domnului prim-ministru în care ni s-a adus la cunoştintă că de astăzi (marţi - n.r.) Corpul de Control al premierului va veni la Cluj. Încă nu am avut o întâlnire cu ei, doar şefa de financiar s-a întâlnit cu ei, nu ştiu despre ce acte este vorba, ştiu că verifică modul de alocare a sumelor bugetului propriu al judeţului Cluj din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru finanţarea obiectivului de investiţii «Stadion la standarde internaţionale», privind bugetul de stat din anul 2010. Dacă dânşii vor dori să se întâlnească şi cu mine, eu voi discuta cu ei, Consiliul Judeţean va pune la dispoziţie toate documentele pe care le solicită", a declarat Mihai Seplecan. Seplecan a afirmat că, în opinia sa, acest control "este un control politic, îndreptat împotriva noului coleg de alianţă Alin Tişe, care în anul 2010 era preşedintele Consiliului Judeţean Cluj". La rândul său, senatorul Alin Tişe, fost preşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 2008-2012, a precizat că verificările derulate de Corpul de Control al premierului au conotaţie politică. Tişe a precizat că nu el, în calitate de preşedinte al CJ, a decis modul cum să fie cheltuiţi banii alocaţi de Guvern, ci consilierii judeţeni, iar el va depune plângeri penale pe motiv că acest control este ilegal.
Lucrările la stadionul Cluj Arena au început în luna august a anului 2009 şi au fost executate de un consorţiu de opt firme care a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Cluj. Costurile Cluj Arena s-au ridicat la 35 de milioane de euro, fără TVA, fondurile provenind atât de la Consiliul Judeţean Cluj, cât şi de la Guvernul României, acesta din urmă alocând 14 milioane de euro pentru construcţie.

PNL dă în judecată Guvernul pentru modificarea legii alegerilor prezidenţiale

Preşedintele PNL Klaus Iohannis a anunţat, ieri, că a dat în judecată guvernul, pentru anularea Ordonanţei 45 din 2014, care modifică legislaţia privind organizarea alegerilor prezidenţiale, arătând că aceste modificări ar duce la o fraudă electorală masivă, favorizând votul multiplu. El a spus că PNL a făcut apel de mai multe ori la Avocatul Poporului pentru a ataca ordonanţa, această instituţie nu a dat curs şi atunci PNL s-a simţit obligat să o atace. "Nu poate Guvernul, cu un candidat la preşedinţie, cu puţine zile înainte de alegeri, să modifice legislaţia care se referă la aceste alegeri. Victor Ponta, prin instrumentele guvernamentale şi-ar crea un avantaj competiţional şi acest lucru îl considerăm, nu numai noi, ci şi Comisia de la Veneţia, inacceptabil. Am formulat astfel o solicitare de chemare în judecată a Guvernului, în care am invocat excepţia de neconstituţionalitate şi credem că instanţa va trimite la Curtea Constituţională ordonanţa, de unde vom avea un răspuns tranşant", a mai spus Iohannis. El a adăugat că, dacă rămâne aşa ordonanţa se creează premisa unei fraude electorale masive, favorizându-se votul multiplu.
El a explicat că Guvernul schimbă în această ordonanţă un articol din lege, introducând posibilitatea de a se vota oriunde în ţară, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, ceea ce încurajează votul multiplu. "Această ordonanţă trebuie anulată. Întreaga ordonanţă este neconstituţională", a arătat Iohannis.

Iohannis: M-am născut în România, sunt cetăţean român şi numai român

Preşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat, ieri, că atacurile la religia şi etnia sa reprezintă o" încercare penibilă de atac de campanie", la care nu va răspunde. "Nu voi face declaraţii legate de religie în campania electorală, pentru că nu mi se pare corect, mai ales că România este un stat laic şi nu întâmplător în Constituţie sunt articole privind egalitatea în drepturi indiferent de religie şi etnie", a spus primarul Sibiului. Iohannis a spus că aceste articole există în toate constituţiile moderne şi că egalitatea în drepturi este "rezultatul unui proces dureros, al unor războaie".
"Ar fi păcat dacă vin nişte tineri politicieni, care nu au citit acest lucru şi declară orice, spunând că nu contează ce scrie în Constituţie", a adăugat Iohannis. El a mai spus că, după părerea sa, religia trebuie să fie "un punct neutru", că el s-a născut în România şi este cetăţean român. "M-am născut în România, sunt cetăţean român şi numai român. Voi merge mult prin ţară, voi clarifica acest lucru", a mai spus Iohannis.

USL are datorii de peste 2.200.000 de euro

USL are de achitat, din 2012, datorii care depăşesc suma de 2.200.000 de euro, au precizat, ieri, surse din Ministerul de Finanţe. Sursele menţionate citează bilanţul contabil depus de USL, potrivit prevederilor legale.
Datoriile de peste 2.200.000 de euro aparţin USL, ele nefiind defalcate pe partidele componente ale Uniunii, au menţionat surse politice. Aceleaşi surse au arătat, pe de altă parte, că defalcarea datoriilor se poate face doar în urma unei analize laborioase. Datoria de 2.200.000 de euro e formată din datorii făcute de USL la nivel naţional, cât şi judeţean, cea mai mare parte fiind provenită din datoriile neachitate de către organizaţiile judeţene ale USL, au mai menţionat sursele citate. Mandatarii financiari ai campaniilor electorale au fost propuşi ori de PSD, ori de PNL, au mai arătat sursele menţionate, care au precizat că achitarea datoriilor trebuie începută de la nivelul organizaţiilor judeţene ale USL. Aceleaşi surse au mai arătat că datoriile în judeţe au fost făcute la comun de PSD şi PNL, sub numele de USL.
În anul 2012, USL a participat, la nivel naţional şi judeţean, în trei campanii electorale - două pentru alegerile locale şi parlamentare şi una pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Băsescu, despre propunerile de miniştri: "În principiu" le resping

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că ieri va trebui să aibă "o reacţie" în legătură cu propunerile transmise de premierul Victor Ponta pentru funcţiile de ministru delegat al Bugetului şi ministru al Culturii şi, întrebat dacă le va respinge, a spus că "în principiu da". "Poate aceşti oameni nu vor să fie respinşi cu eticheta necorespunzător şi îşi retrag ei candidaturile", a precizat preşedintele. El a amintit că a amânat decizia pentru a-i oferi premierului un timp în care să facă alte propuneri, cele două fiind considerate de el ca fiind "necorespunzătoare". "Mai aştept încă până mâine (n.r. – azi), în speranţa că, dacă Victor Ponta nu vrea să înţeleagă că un guvern nu poate să aibă un ministru al Bugetului un domn care se ocupa de casa de cultură a studenţilor şi o doamnă la Cultură care nu vorbeşte sau nu înţelege bine limba română, eu nu voi avea ce să fac, va trebui să am o reacţie mâine", a spus preşedintele. Chestionat dacă există posibilitatea ca premierul să revină cu aceleaşi nominalizări dacă, în primă fază, ele vor fi respinse, Băsescu a menţionat că acest lucru nu se poate, fiind interzis printr-o decizie a Curţii Constituţionale. "Am analizat toate variantele, că putea să vină domnul Ponta, la câtă minte are, să vină, să spună că îl pune pe domnul de la Buget la Cultură şi pe doamna la Buget", a afirmat Băsescu.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.