Național

Centrele de arest dotate cu aer condiţionat şi echipamente de gimnastică

Ziarul de Vrancea
13 iul 2014 547 vizualizări
Investiţiile în modernizarea centrelor se vor ridica la 1,3 milioane de euro u fondurile vor fi obţinute de la Uniunea Europeană

Poliţia Romană va investi, în cadrul unui proiect, aproape 1,3 milioane de euro pentru modernizarea centrelor de detenţie preventivă, arestaţii urmand să beneficieze, printre alte facilităţi, de echipamente de gimnastică, aer condiţionat şi întrerupătoare electrice cu potenţiometru. Inspectoratul General al Poliţiei Romane (IGPR) vrea astfel să alinieze condiţiile din spaţiile de arest preventiv la standardele UE, astfel încat drepturile omului să nu fie încălcate. Ca urmare, a fost realizat un proiect, aflat acum în fază finală şi intitulat "Servicii corecţionale, inclusiv sancţiuni non-privative de libertate". Proiectul, finanţat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 şi avand ca partener Consiliul Europei, are un buget de 1.286.598 de euro, din care 1.093.608 de euro reprezintă finanţare externă. Potrivit unui răspuns formulat de Poliţia Romană, acest proiect are ca obiectiv modernizarea centrelor de arest şi dotarea acestora cu "echipament de gimnastică, sisteme de aer condiţionat, sisteme de securitate şi supraveghere video, întrerupătoare electrice cu potenţiometru, sistem audio pentru camere de vizitare, instalaţii de aer condiţionat pentru 50 de autospeciale de transport etc".  Conform sursei citate, Poliţia Romană are în administrare 3.277 de imobile. Dintre acestea, 51 sunt centre de reţinere şi arestare preventivă, cu o capacitate de 2.220 de locuri. La sfarşitul lunii iunie 2014, în centrele de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Poliţiei Romane erau încarcerate 1.048 de persoane, gradul de ocupare fiind de 58 la sută. Pe de altă parte, la nivelul IGPR a fost făcută o analiză în urma căreia a reieşit un necesar de investiţii în valoare de 426.769.000 de lei, pentru realizarea lucrărilor de consolidare, reparare şi modernizare a imobilelor aflate în administrarea Poliţiei Romane. Astfel, în mai 2013, a fost întocmit Programul de fundamentare a strategiei de finanţare a obiectivelor de investiţii în perioada 2014 - 2017.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.